Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” din Focşani a finalizat, marţi, lucrările de reabilitare şi modernizare a secţiei de Obstetrică-Ginecologie, care a fost dotată în acelaşi timp cu aparatură de ultimă generaţie, achiziţionată cu bani de la Ministerul Sănătăţii.

“Secţia de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean a fost modernizată şi reabilitată. Am schimbat cam tot, de la geamuri şi uşi la mobilier, s-a pus tarchet, am văruit şi vopsit, am schimbat instalaţia electrică, sanitară şi termică. În plus, am reuşit să comasăm secţia de pe două etaje pe un singur etaj, ceea ce a făcut mai uşor actul medical, atât pentru medici cât şi pentru pacienţi”, a declarat managerul spitalului, Constantin Mândrilă.

Acesta şi-a exprimat dorinţa ca mămicile, până acum reticente faţă de condiţiile din spital, să vină să vadă noile dotări şi lucrările realizate.

“Dacă poate până acum mămicile din Focşani şi din judeţul Vrancea erau un pic cam sceptice să vină la spitalul judeţean, eu doresc să vină să vadă cum arată acum secţia de Obstetrică Ginecologie. Pe lângă faptul că este foarte curat, avem săli de naştere de top, aparatură de ultimă generaţie, tot ce este necesar. Avem şi medici de excepţie, iar alţii sunt aşteptaţi să vină în curând. Se poate naşte în spitalul judeţean”, a spus Mândrilă, potrivit Agerpres.ro.

Secţia de Obstetrică-Ginecologie are 45 de paturi, dintre care patru rezerve cu duş şi toaletă proprie. Secţia este deservită de cinci medici angajaţi pe perioadă nedeterminată şi alţi cinci medici externi care au contracte cu spitalul pentru a asigura cele două linii permanente de gardă.

În spitalul judeţean s-au născut anul trecut circa 2.500 de copii, numărul naşterilor rămânând relativ constant în ultimii ani.

Renovarea secţiei face parte dintr-un proces de modernizare şi dotare a pavilionului central care a început anul trecut şi care, potrivit reprezentanţilor spitalului, va fi finalizat în primăvară. Lucrările sunt făcute în regie proprie, cu angajaţii spitalului, iar aparatura medicală a fost achiziţionată printr-un program al Ministerului Sănătăţii, cu bani de la Banca Mondială.

În acelaşi timp, Consiliul Judeţean Vrancea are în plan construcţia unui spital judeţean nou, proiect aflat în prezent la stadiul studiului de fezabilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.