Copiii alăptaţi la sân au un risc redus de a deveni obezi în comparaţie cu cei hrăniţi cu înlocuitori ai laptelui matern sau care sunt alăptaţi natural o perioadă mai mică de şase luni, conform unui studiu publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citat de AFP şi Press Association.

Bebeluşii care nu sunt alăptaţi la sân sau care sunt hrăniţi atât cu lapte matern cât şi cu înlocuitori ai acestuia prezintă un risc mai mare de obezitate infantilă, potrivit cercetării publicate de OMS, scrie Agerpres.ro.

Studiul a fost condus de o echipă de la Institutul Naţional de Sănătate din Lisabona şi prezentat la congresul european pe tema obezităţii desfăşurat în perioada 28 aprilie – 1 mai în Glasgow. Cercetarea face parte din Iniţiativa OMS de Supraveghere a Obezităţii Infantile (COSI).

Experţii au analizat date prelevate din 22 de state, de la peste 100.000 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani.

Potrivit rezultatelor studiului, spre deosebire de nou-născuţii hrăniţi timp de şase luni cu lapte matern, bebeluşii care nu au fost niciodată alăptaţi la sân au avut un risc de obezitate cu 22% mai mare.

Copiii alăptaţi la sân mai puţin de şase luni au prezentat un risc de obezitate cu 12% mai ridicat.

Date prelevate din opt ţări au demonstrat efectul protector împotriva obezităţii al alăptării exclusive la sân în comparaţie cu hrănirea mixtă, cu lapte matern şi înlocuitori ai acestuia.

Obiectivul OMS vizează creşterea până în anul 2025 cu 50% a ratelor de alăptare la sân în primele şase luni de viaţă.

Potrivit datelor din 2010, 81% dintre femei au început să alăpteze la sân, însă doar 1% au continuat să facă acest lucru după şase luni de la naştere, notează Press Association.

”Acest studiu se alătură dovezilor existente privind beneficiile alăptării la sân.Pe lângă beneficiile pentru sănătatea copiilor, (alăptarea naturală) ajută la prevenirea cancerului de sân la mame. Una dintre cele mai importante recomandări ale noastre pentru prevenirea cancerului este ca, acolo unde este posibil, femeile să îşi alăpteze copiii exclusiv la sân în primele şase luni. Acest lucru va oferi beneficii imense atât pentru sănătatea copilului cât şi a mamei”, declarat doctor Giota Mitrou, director în cadrul World Cancer Research Fund.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.