Alarma cu bomba la un liceu din Hunedoara s-a dovedit a fi o farsa a unui elevPeste 900 de elevi şi 64 de cadre didactice de la Colegiul de informatică ”Traian Lalescu” din Hunedora au fost evacuaţi, joi dimineaţă, după ce un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că în incinta unităţii de învăţământ a fost pus un pachet cu o bombă, dar, din fericire, alarma s-a dovedit a fi falsă, fiind de fapt o farsa a unui elev din clasa a V-a.

Distractia il costa pe baiatul pus pe glume proaste audierea la Politie si deschiderea unui dosar penal in acest caz, deoarece apelul sau a fost mediat identificat se specialisti.

Potrivit Mediafax, viceprimarul din Hunedoara, Dan Bobouţanu, a declarat că la faţa locului au ajuns mai multe maşini de pompieri, ambulanţe, pirotehnişti, jandarmi şi poliţişti, zona fiind izolată. Se pare ca nu este prima dată când autorităţile din Hunedoara se confruntă cu o astfel de situaţie, în urmă cu zece ani fiind o alertă cu bombă la o şcoală generală din oraş.