Lipsa avizelor de la pompieri provoaca haos in scoliDupă tragedia din Clubul Colectiv, autorizaţiile de la pompieri au provocat un adevărat haos în învățământ. Directorii şcolilor şi grădiniţelor spun că legislaţia nu este clar explicată. Şefii instituţiilor de învăţământ susţin că vor să aibă toate avizele pentru a se evita astfel de tragedii, dar nu ştiu prea bine cum să intre în legalitate, informează B1 TV.

„Cred că perfecțiune nu există nicăieri, dar dat fiind faptul că a trebuit să trăim o lecție foarte aspră și foarte dură, acum tindem spre perfecțiune”, a declarat Laurențiu Sârbu, director administrativ la Universitatea Ovidius din Constanța.

Universitatea Ovidius nu are autorizație de la pompieri. Are doar avize de funcționare. Universitatea a fost recent controlată de cei de la ISU. Conducerea unităţii de învăţământ susține că au fost doar „mici nereguli”, care nu pun în pericol siguranța celor 15.000 de studenți. O altă unitate de învățământ de elită din Constanța, Colegiul Mircea cel Bătrân, funcționează tot fără autorizație de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Motivul? Este o clădire veche.

„Sunt elemente care sunt necesare pentru autorizarea PSI și anume hidranți și paratrăznet. Noi suntem prinși într-un program de reabilitare care prevede acest lucru și în primăvară le vom avea construite”, a declarat Vasile Nicolară, directorul Colegiului Mircea cel Bătrân.

Citeste mai mult pe Money.ro