clickUtilizatorii de internet din România se confruntă cu o nouă ameninţare cibernetică de tip ransomware, prin care li se solicită plata unei recompense pentru decriptarea unor fişiere, atenţionează Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică /CERT-RO/, într-o informare publicată, joi, pe propria pagină de internet.

“Utilizatorii din România se confruntă cu o nouă ameninţare cibernetică de tip ransomware, care, odată ce reuşeşte infectarea unui sistem, criptează fişierele stocate pe acesta şi afişează un mesaj prin care le solicită utilizatorilor plata unei recompense pentru decriptarea acestora. Fişierele criptate au o extensie modificată ce conţine un ID al victimei şi adresa de email helpme@freespeechmail.org (…) După criptarea fişierelor, imaginea de fundal (wallpaper) este schimbată cu o imagine prin care li se comunică utilizatorilor că fişierele lor au fost criptate şi trebuie să-i contacteze pe atacatori la adresele de email helpme@freespeechmail.org sau helping@openmailbox.org, pentru a-şi răscumpăra fişierele”, notează CERT-RO.

Citeste mai mult pe Money.ro