copil„Ne aflăm într-o eră a dezvoltării, de extindere a educaţiei în special în rândul tinerelor femei şi fetelor, în scopul de a preveni orice formă de violenţă îndreptată asupra copiilor. Nu doar în România, nu doar în Europa, ci în lumea întreagă. Şi cum putem face asta? Prin implicarea statelor, care să aloce resurse pentru protecţia copiilor”, a atras atentia Joan Van Niekerk, preşedinte ISPCAN – The International Society for the Prevention of Child Abuse and Neglect.

Declaratia a fost facuta cu ocazia deschiderii lucrărilor Conferinţei Regionale Europene ISPCAN – The International Society for the Prevention of Child Abuse and Neglect, aflată la a 14-a ediţie.

Evenimentul, organizat în colaborare cu FONPC – Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copii, este găzduit în premieră la Bucureşti, în perioada 27-30 septembrie 2015. Tema abordată anul acesta este „În primul rând copiii! Răspunsuri intersectoriale şi de colaborare la abuzul, neglijarea şi exploatarea copilului”.

În deschiderea conferinţei au luat cuvântul Joan Van Niekerk, preşedintele ISPCAN, prof. dr. Maria Roth, co-preşedinte ISPCAN, Bogdan Simion, preşedintele FONPC, Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF, Ionel Oprea, adjunctul Avocatului Poporului pe domeniul drepturilor copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor şi persoanelor cu dizabilităţi, şi Daniel Rucăreanu, preşedintele Asociaţiei Federeii.

ISPCAN se concentrează pe protecţia copilului la nivel internaţional, căutând metode de prevenţie şi ameliorare a efectelor violenţei.

„Aproape 1 miliard de copii din toată lumea sunt supuşi, zi de zi, abuzului şi neglijării, în condiţiile în care, în continuare, părinţii consideră că pedepsele fizice sunt o cale normală de a educa tânăra generaţie.Urmările acestui tip de tratament de-a lungul vieţii, şi în primul rând impactul psihologic, nu se limitează la individ: costul violenţei împotriva copiilor este estimat la 7 trilioane de dolari”, a declarat Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, în deschiderea conferinţei, citând un raport realizat la nivel global şi publicat în 2014. „Acest lucru transformă violenţa şi abuzul într-o problemă a lumii, motiv pentru care UNICEF sprijină crearea cadrului legislativ şi a programelor de prevenire a violenţei şi neglijării copiilor, având alături experţi din 70 de ţări. Se spune că este necesar un sat pentru a creşte un copil, dar astăzi este mult mai valabil să spui că este nevoie de o ţară întreagă să protejezi, aşa cum se cuvine, un copil”, a mai spus Sandie Blanchet.

Bogdan Simion, preşedinte FONPC – Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copii, a semnalat că România se află în prezent la o răscruce în privinţa serviciilor de protecţie a copilului. „În 1990, descopeream că instituţiile româneşti de protecţie a copilului erau sursa pentru extrem de multă durere. 200.000 de copii trăiau în aceste instituţii în condiţii inumane. Astăzi, cunoaştem o evoluţie extraordinară din punct de vedere al copiilor instituţionalizaţi: am ajuns la sub 60.000 de copii aflaţi în sistemul de protecţie specială. Misiunea noastră este să ne asigurăm că aceşti copii abuzaţi sau neglijaţi pot ajunge adulţi în deplinătatea emoţională şi fizică. 12.542 de situaţii de abuz asupra copilului au fost raportate în România în 2014 de către autorităţile publice. Însă cifra nu reflectă pe deplin realitatea, dată fiind utilizarea deficitară a mecanismelor de raportare către instituţiile de profil. Asociaţia Telefonul Copilului raportează în anul 2015 peste 60.000 de apeluri înregistrate în prima jumătate a anului, numărul cazurilor de abuz sexual sesizate fiind dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2014; la acestea se mai adaugă abuzul fizic şi cel emoţional şi neglijarea în cadrul familiei, al şcolii şi al instituţiilor de protecţie.”

„Lipsa datelor, precum şi conştientizarea efectelor devastatoare pe care abuzul şi neglijarea le au asupra copilului a determinat organizarea acestui eveniment la Bucureşti. Bătaia este în continuare considerată o metodă educativă excelentă de către părinţi, iar neglijarea apare deopotrivă în cadrul familiei şi al şcolii, dar şi a instituţiilor cu rol de protecţie, cu intervenţie asupra copilului. Impactul psihologic este extraordinar. FONPC a dorit să aducem aici cei mai buni specialişti în domeniu, în primul rând pentru a pune pe agenda publică acest fenomen, uitat parcă în ultimii ani de autorităţi şi de societate în general, şi pentru a identifica metode şi instrumente inovatoare de intervenţie în cazului copilului-victimă a abuzului şi neglijării”, a mai spus Bogdan Simion.

El a adăugat că cele mai noi date publicate de Institutul Naţional de Statistică semnalează în 2014 cea mai mică generaţie de nou-născuţi după 1945, o cifră extrem de îngrijorătoare, în condiţiile în care suntem fruntaşi europeni în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, numărul mamelor minore.  Un risc crescut de abuz reprezintă şi cazul copiilor rămaşi singuri acasă după plecarea părinţilor în străinătate.

În acest context, pe lângă situaţiile semnalate pentru România, în cadrul conferinţei va fi prezentată, în premieră, opinia copiilor, „Declaraţia de la Bucureşti”, în care cei mici îşi vor exprima nevoile în faţa participanţilor la eveniment. „Nu s-a mai întâmplat aşa ceva la o conferinţă europeană ISPCAN”, a precizat preşedintele FONPC.

Citeste mai mult pe Mediafax.ro.