jane fondaActriţa americană Jane Fonda a fost recompensată pentru eforturile pe care le depune pentru a promova drepturile femeilor din lumea întreagă cu Women In Motion Award, un trofeu aflat la ediţia inaugurală, care i-a fost decernat duminică la Festivalul de Film de la Cannes, relatează contactmusic.com.

Vedeta americană, în vârstă de 77 de ani, a susţinut un discurs emoţionant prin care a mulţumit organizatorilor de pe Croazetă şi a cerut în mod public o reprezentare mai consistentă a femeilor în industria cinematografică, spunând că acest domeniu de activitate reprezintă o sursă majoră de inspiraţie pentru fetele şi tinerele din lumea întreagă.

“Această industrie, industria noastră, este fără niciun dubiu una dintre cele mai importante forţe culturale din lume. Nu cunoaşte graniţe. Este vital ca femeile să se afle în centrul industriei internaţionale de film, nu doar ca actriţe strălucitoare, ci şi în calitate de creatoare, de artiste, de factori de decizie, pentru a ne asigura că nu doar jumătate – ci chiar 51% – din populaţia lumii este bine reprezentată”, a declarat vedeta americană.

Citeste continuarea pe Mediafax.ro