roundcubeOperația care a salvat două vieți: tratamentul conservator al cancerului de col uterin la o tânară de 29 de ani însarcinată

Conf. Univ. Dr. Petre Brătilă, unul dintre cei mai experimentați medici ginecologi din țară, a realizat, pentru prima dată în România, o intervenție de tratament conservator pentru cancerul de col uterin în timpul sarcinii. Operația, efectuată pro bono la Spitalul Euroclinic, a salvat două vieți: pe cea a tinerei de 29 de ani care a aflat că are cancer de col uterin după ce a rămas însărcinată și pe cea a copilului nenăscut pe care și-l dorea atât de mult.

Intervenția a fost una delicată și dificilă în același timp, atât din punctul de vedere al anesteziei, cât si al procedurii în sine, deoarece pe masa de operație nu s-a aflat doar un pacient, ci doi. În săptămâna 13 de sarcină, fătul are aproximativ 6.7 cm de la creștet la șezut, fiind de mărimea unei mandarine.

Pe 4 februarie, este marcată Ziua Internațională de Luptă Împotriva Cancerului: la fiecare 5 ore, o femeie moare în România de cancer de col uterin, o boală ce poate fi prevenită. Peste 3.400 de cazuri de cancer de col uterin sunt depistate, în fiecare an, în România, incidența fiind cea mai ridicată din Centrul și Estul Europei, conform unui raport întocmit în 2013 de Centrul Internațional pentru Informare HPV. 

Cancerul de col uterin poate fi tratat în sarcină

“Este o intervenție în premieră. Prin operația de tratament conservator al cancerului de col uterin, oferim femeilor șansa nu numai de a conserva funcția reproductivă, dar și de a păstra o sarcină în evoluție, care poate fi dusă cu succes la termen”, a declarat Conf. Univ. Dr. Petre Brătilă. 

Deși relativ rar, un astfel de caz cum este cel al Dianei, în care o femeie însărcinată este diagnosticată cu o formă invazivă de cancer de col uterin, reprezintă o situație extrem de complexă și provocatoare, atât pentru ginecolog, cât și pentru mamă. Însă este foarte important pentru o astfel de pacientă să nu ia decizia de a întrerupe sarcina, doar pentru că nu ar exista vreun tratament. În anumite situații, există o soluție atât pentru mamă, cât și pentru copilul nenăscut. Tehnica pe care am folosit-o se numșste trachelectomie sau procedura de tratament conservator al cancerului de col uterin și este indicată doar în cazuri atent selecționate: în formele incipiente de boală, în care cancerul este localizat strict la nivelul colului uterin (stadiile IA și IB) și în care ganglionii pelvici nu sunt invadați de celulele canceroase” – a explicat Conf. Univ. Dr. Petre Brătilă.

Conf. Dr. Brătilă este recunoscut pentru contribuția remarcabilă la progresul chirurgiei oncoginecologice, fiind unul dintre puținii medici din lume specializați în efectuarea de tehnici de tratament conservator pentru cancerul de col uterin în stadii incipiente cu conservarea potențialului reproductiv și hormonal al femeii.

Un test pozitiv de sarcină. Și un test Papanicolau pozitiv pentru cancer.

 Diana și Alexandru, un cuplu tânăr din Iași, încercau de 5 ani să aibă copii. Însă, odată cu vestea că este însărcinată, în urma unor investigații standard în sarcină, Diana a aflat că suferă de o boală gravă: examenul Papanicolau a arătat că există celule anormale la nivelul colului uterin, iar biopsia a confirmat un cancer invaziv.

Până la acea vârstă, Diana nu făcuse niciodată testul Papanicolau. “Îmi era teamă și amânam de pe o zi pe alta, deși prietenele mă sfătuiau să merg la doctor. Îmi pare enorm de rău că nu am facut acel test din timp!” – ne-a spus Diana.

“Mergeți cu încredere la Dl. Dr. Petre Brătilă!”

În cazul Dianei, lucrurile erau complicate: nu numai că fusese diagnosticată cu cancer, însă era și gravidă. Alegerea celei mai bune metode pentru a trata cancerul de col uterin diagnosticat în sarcină depinde de tipul de cancer, de cât de avansat este și de vârsta sarcinii. Medicul ginecolog curant i-a recomandat Dianei histerectomia, operația de îndepărtare a uterului – o opțiune care i-ar fi oferit acesteia cea mai bună șansă de tratament al cancerului, însă care ar fi dus la pierderea copilului și a oricărei posibilități de a mai avea vreodată vreo sarcină.

Însă Diana nu era pregatită să renunțe la copilul mult dorit. Primul gănd al mamei a fost legat de ce se va întâmpla cu acesta. “I-am spus doamnei doctor că îmi doresc foarte mult și copilul. Dorința cea mai mare este să fiu bine. Și eu, și copilul.” – ne-a mărturisit emoționată Diana.

Înțelegând cât de important era pentru Diana să aducă pe lume copilul din pântec, doctorița ginecolog din Iași l-a recomandat pe Dl. Conf. Univ. Petre Brătilă, unul din puținii medici din lume care are experiență în astfel de cazuri. “Mergeți cu încredere la Dl. Dr. Petre Brătilă!” – cu acest îndemn au venit în București, la Spitalul Euroclinic, Diana și soțul ei.

„A fost bine!”

Etajul 4, Sala 3 de operații, Spitalul Euroclinic. Este ora 3.30 după-amiaza. S-a încheiat cea de-a 12-a operație complexă pe care Conf. Dr. Brătilă a făcut-o săptămâna aceasta. După 3 ore și jumătate, după ce le mulțumeste tuturor celor care au ajutat la buna desfășurare a intervenției, Dr. Brătilă se pregătește să plece acasă, la familia dumnealui. Mai are un singur lucru important de făcut. Coboară la etajul doi, unde, extrem de îngrijorat, îl așteaptă Alexandru, soțul Dianei. S-a rugat tot timpul pentru soția lui, pentru copilul drag și reușita operației. „A fost bine!” – sunt cuvintele pe care Dr. Brătila i le spune. Este tot ceea ce Alexandru dorea să audă. Știe că s-a întâmplat o minune, și asta datorită profesionalismului Dl. Dr. Petre Brătilă.

Acum, Diana și Alexandru își pun toate speranțele că bebelușul se va naște sănătos. În urmatoarele luni însă mama și sarcina vor fi supravegheate îndeaproape.