school-ChildrenBroşura de educaţie juridică “Unde e lege nu-i tocmeală!”, cu prevederi din noul Cod penal şi care este adresată elevilor de clasa a VII-a din Bucureşti, a fost lansată, luni, la Liceul Tehnologic “Dimitrie Gusti”. Cu acest prilej, elevii Liceului “Dimitrie Gusti” au participat şi la o lecţie de legislaţie.

Broşura, lansată de către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Poliţia Locală Sector 5, reprezintă o revizuire a broşurii folosite până în acest an cu aceleaşi titlu, potrivit Romaniatv.net.

Proiectul se adresează elevilor de clasa a VII-a, întrucâts-a considerat că aceştia sunt la vârsta de dinaintea obţinerii cărţii de identitate. “Este momentul cel mai bun pentru a studia aceste lucruri, mai ales că în clasa a VII-a se face şi materia Cultura civică şi acolo elevii învaţă despre o parte a legilor României. Toţi elevii de clasa a VII-a din Bucureşti primesc această broşură şi o vor studia în afara programului şcolar împreună cu cadrele didactice”, a spus Elena Stefan, inspectorul de educatie permanenta in cadrul ISMB.

Inspectorul Elena Ştefan a precizat că au fost făcute demersuri pentru ca acest opţional să fie introdus în toate şcolile din România. În cazul în care va fi adoptat ca opţional, elevii de clasa a VII-a ar urma să aibă o oră de curs pe săptămână.

Comisarul Graţiela Văduva, şeful Serviciului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Poliţiei Capitalei, a spus că membrii acestui serviciu predau de patru ani educaţia juridică pe înţelesul copiilor, dar folosind broşura realizată după vechiul Cod penal.

“Îi punem în temă pe elevi cu informaţii din noul Cod penal, care, teoretic cel puţin, va intra în vigoare de la 1 februarie. Astăzi e o lecţie demonstrativă, în premieră, pentru că vrem să culegem de la elevi şi informaţii despre cum ar trebui să predăm în paralel noul Cod penal. Este o demonstraţie de lecţie de prevenire făcută în paralel privind vechiul Cod penal şi noul Cod penal”, a spus comisarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.