Apple on BooksMinistrul Educaţiei, Remus Pricopie, a spus, luni, la Ploieşti, că este “nedrept” că opt la sută din elevii care au terminat clasa a VIII-a nu merg în continuare la liceu şi că unii părinţi nu-şi trimit copiii la clasa pregătitoare.

Prezent, luni, la Ploieşti, la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”, unde a participat la deschiderea anului şcolar, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a afirmat că ministerul pe care îl conduce îşi propune să abordeze “frontal, dar cu echilibru” probleme precum abandonul şcolar sau faptul că unii părinţi nu-şi trimit copiii la şcoală, relateaza Mediafax.ro

“Este nedrept ca în 2013 în România aproximativ 0,5 la sută dintre copiii cu vârstă cuprinsă între 6 şi 7 ani să nu fie lăsaţi de părinţii lor să participe la şcoală. Este nedrept la opt la sută dintre elevii care anul trecut erau înmatriculaţi în clasa a opta anul acesta să nu îi găsim în şcoală, deşi învăţământul este obligatoriu până la clasa a zecea. În anul şcolar pe care-l începem astăzi ne propunem să abordăm frontal, dar cu echilibru şi profesionalism, toate aceste probleme. Realităţile trebuie privite aşa cum sunt”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie şi preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, au participat, luni, alături de o delegaţie a Parlamentului din Malta, la deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional ”Mihai Viteazul” din Ploieşti, dat drept exemplu de unitate de învăţământ etalon în Prahova, dar şi la nivel naţional. Alături de aceştia au fost prezenţi prefectul judeţului Prahova, Marius Sersea, primarul Ploieştiului Iulian Bădescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma, fiul acestuia, deputatul Vlad Cosma, dar şi mai mulţi dintre parlamentarii USL de Prahova, precum şi numeroşi consilieri locali ploieşteni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.