FiiVedetaVeriiPe parcursul dezvoltării, copiii nu reușesc să pronunțe corect cuvintele şi deformează, inversează sau înlocuiesc mai multe sunete din acestea. Micile erori sunt perfect normale în primii ani în care copiii încep să vorbească. Din nefericire, prelungirea acestor tipuri de greşeli duce spre o pronunție şi scriere greșită, care vor avea o influenţă negativă asupra succesului școlar şi al relaţionării cu ceilalţi.

“Realitatea este că elevii cu probleme de vorbire sunt de fapt copiii în cazul cărora nu s-a intervenit la timp. Vârsta optimă de intervenţie este după 3 ani, pentru ca, până în pragul şcolii, copiii să deprindă emisia sonoră corectă. Experienţa arată că părinţii devin îngrijoraţi destul de târziu, când copilul lor ajunge deja la şcoală iar cadrele didactice le sesizează această deficienţă. Din păcate, astăzi, tot mai mulţi elevi români au o vorbire neinteligiblă”, spune Teodora Meţiu, profesor dicţie copii la Kids’ University.

Pe de altă parte, există numeroase semne care, monitorizate atent, pot evita situaţii mai complicate, precum instalarea bâlbâielii la copii.

“Dacă micuţii vorbesc foarte repede, sunt agitaţi şi își mișcă amplu mâinile, brațele, uneori chiar întregul corp pentru a exprima ceva, ar putea fi un semn important asupra dificultăţii de vorbire şi chiar al instalării ulterioare a bâlbâielii”, mai spune Teodora Meţiu.

Cu ocazia lansării “Şcolii de Vară” a Kids’ University, părinţii pot afla, în urma diagnozelor vocale gratuite, dacă micuţii sunt predispuşi în a avea probleme de vorbire şi parcursul până la îndreptarea acestora.

“În centrul preocupărilor Kids’ University este copilul, cu toate nevoile sale. Plecând de la importanţa unei vorbiri corecte în dezvoltarea personală şi a problemelor tot mai dese identificate în această zonă, ne-am gândit să oferim copiilor, în mod gratuit, şedinţe de diagnoze vocale cu specialiştii noştri”, spune Claudia Mateescu, psiholog specializat  în consiliere şcolară şi vocaţională şi Director Kids’ University.

Părinţii sunt aşteptaţi cu copiii între 3 şi 12 ani sâmbătă, 27 iunie 2015, începând cu ora 10:00, în Teatrul de Vară din Parcul Titanii. Pe lângă diagnozele vocale, copiii şi părinţii pot participa la şedinţe foto gratuite, pot urca pe scenă în show-ul “Fii Vedeta Verii!” şi pot lua parte la atelierele susţinute de profesorii de la Kids University.

Pentru detalii vă stăm la dispoziţie la numărul de telefon