Reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale au recepţionat marţi, în calitate de titulari ai proiectului, obiectivul de investiţii “Grădiniţa cu Program Normal Aiud, judeţul Alba”, proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional.

Potrivit unui comunicat publicat marţi pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Aiud, autoritatea publică locală a avut responsabilităţi precum punerea la dispoziţie a terenului şi împrejmuirea acestuia, asigurarea utilităţilor necesare obiectivului sau achiziţia centralei termice.

Grădiniţa, care are 4 săli de grupă, cu o capacitate a sălilor de 20 de copii/grupă, va funcţiona începând din această toamnă cu program normal.

Sălile sunt dotate cu grup sanitar propriu. De asemenea, există un spaţiu multifuncţional care permite accesul spre curtea cu spaţii pentru joc, recreaţie şi sport.

Pentru educatoare/educatori există o cancelarie cu grup sanitar, ambele cu acces din sala multifuncţională.

Finanţat prin Programul Operaţional Regional, proiectul “Construcţii grădiniţe în Regiunea Centru” a fost implementat de Ministerul Educaţiei Naţionale, în parteneriat cu 34 de unităţi administrativ teritoriale din Regiunea Centru, printre care şi municipiul Aiud.