luni, septembrie 25, 2023
AcasăHomepageStudenții cer majorarea subvenţiei pentru transportul feroviar şi cu metroul la 90%

Studenții cer majorarea subvenţiei pentru transportul feroviar şi cu metroul la 90%

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) semnalează necesitatea majorării subvenţiei acordate la transportul feroviar şi cu metroul pentru studenţi de la 50% la 90%.

ANOSR aminteşte că, în perioada 2017-2021, între adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 2/2017 şi adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 8/2021, toţi studenţii înmatriculaţi la studii universitare cu frecvenţă în România au beneficiat de gratuitate la transportul feroviar, clasa a-II-a.

“Această facilitate a fost de natură să asigure o serie largă de beneficii directe şi imediate pentru studenţi, precum creşterea accesibilităţii studiilor pentru studenţii navetişti, a implicării în acţiuni de voluntariat, a posibilităţii de a participa la diverse evenimente pentru studenţi şi tineri. În contextul în care România este penultima ţară din UE la cheltuieli publice/student şi luând în considerare că alte state (precum Slovacia sau Bulgaria) au politici similare sau ponderi net superioare celei de 50% din prezent, credem că toate acestea nu pot reprezenta decât un beneficiu pentru mediul universitar din România”, potrivit unui anunț al ANOSR.

ANOSR arată că impactul bugetar al acestei măsuri a fost nesemnificativ, prin raportare la beneficiul adus.

“La mai bine de un an de la eliminarea acestui beneficiu pentru studenţi, poate fi relevat, atât din datele financiare, cât şi cu ochiul liber, faptul că dispariţia acestei facilităţi nu a ajutat în vreun fel semnificativ bugetul de stat. O astfel de subvenţie reprezintă, într-adevăr, o formă de protecţie socială a studenţilor din România şi suntem convinşi că, având în vedere specificul socio-economic al mediului studenţesc din ţara noastră, aceasta este necesară şi utilă”, susţin reprezentanţii ANOSR.

Aceştia mai arată că, în contextul creşterii preţului la combustibil, a creşterii preţurilor la biletele de tren şi a măsurilor de protecţie pe care statul român le ia faţă de aceste scumpiri, dând ca exemplu subvenţionarea preţului la benzină şi motorină cu 50 de bani/litru, acordarea unei astfel de facilităţi ar fi o “măsură extrem de inteligentă, dat fiind faptul că ar putea fi acordată o subvenţie direcţionată către o categorie specifică a populaţiei, care nu se bucură, în majoritatea ei covârşitoare, de resurse financiare semnificative”.

“Exact în contextul acestor scumpiri, o astfel de măsură ar fi înclina semnificativ balanţa în favoarea transportului feroviar şi cu metroul, un transport ecologic, verde, tendinţă pe care statul este direct interesat să o încurajeze, inclusiv prin raportare la politicile europene”, afirmă reprezentanţii ANOSR.

Aceştia mai susţin că, având în vedere faptul că unul dintre aşa-zisele argumentele invocate la momentul eliminării gratuităţii a fost faptul că studenţii rezervau bilete fără a avea intenţia de a le folosi, blocând astfel accesul celorlalţi pasageri, introducerea unei reduceri de 90% ar elimina orice fel de scuză care ar putea fi adusă.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) este prima federaţie naţională studenţească, non-guvernamentală şi non-partizană care, de peste 22 de ani, are ca scop principal reprezentarea intereselor comune ale studenţilor din România, apărarea şi promovarea drepturilor şi obligaţiilor acestora, cât şi stimularea participării lor la actul educaţional şi la viaţa socială, economică şi culturală.

ANOSR reuneşte studenţi din 19 centre universitare din întreaga ţară, din 31 de universităţi, atingând un număr de 115 organizaţii membre, care luptă împreună pentru menţinerea în funcţiune a mecanismului mişcării studenţeşti.

La nivel naţional, ANOSR este parte a Alianţei pentru o Românie Curată şi membră în Consiliul Tineretului din România. De asemenea, federaţia este reprezentantul legitim al studenţilor din România la nivel european, prin statutul de membru cu drepturi depline al Organizaţiei Europene a Studenţilor (ESU – European Students’ Union), singura structură europeană care reprezintă studenţii.

ARTICOLE SIMILARE

Terasa The Garden Colosseum Mall devine pentru 4 weekend-uri locul de distracție și petrecere a serilor de vară

Colosseum Mall anunță că dă startul seriei de evenimente tematice organizate pe terasa The Garden, 4 weekend-uri consecutiv. Astfel, cei care vor rămâne în...

Pe 25 iulie începe ediția a VIII-a a Boovie, festivalul internațional de book-trailere, cu un număr record de peste 5.500 de participanți

Boovie, festivalul internațional de book-trailere realizate de elevi de gimnaziu și liceu, are loc anul acesta la Brașov, în perioada 25-28 iulie, sub tema...

 Până pe 30 iulie, MAMBricolaj oferă promoții estivale și transport gratuit la achiziții de cel puțin 2.500 de lei

MAMBricolaj, lanț românesc de magazine de materiale și accesorii pentru mobilă, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), derulează, până pe...

Un start-up din Cluj își propune să ofere 500 de cărți personalizate copiilor de la sate!

My Secret Land, un start-up clujean care realizează cărți personalizate pentru copii, dorește să ofere copiilor de la sate șansa de a avea cărți...

Vaccinarea copiilor dă semne de redresare după încetinirea cauzată de COVID-19

La nivel mondial, serviciile de vaccinare au reușit să imunizeze în 2022 cu patru milioane mai mulți copii decât în anul precedent, în urma...

British Council a lansat o nouă platformă de pregătire pentru testul IELTS

British Council IELTS anunță lansarea unui serviciu nou, IELTS Ready: Premium, care oferă sprijin inovativ celor care se pregătesc să susțină un test IELTS...

Cât de periculoasă e ”banana”, distracția preferată a românilor la mare: La viteza la care aceasta de deplasează, e ca și cum ne lovim...

Vara, când ne bucurăm de vacanță și ne relaxăm la malul mării, este important să fim conștienți de riscurile de accidentare care pot apărea...

A mai rămas mai puțin de o zi până la evenimentul „Noapte albă pentru zile negre”, organizat de Crucea Roșie Română

Doar o zi ne mai desparte de evenimentul maraton „Noapte albă pentru zile negre“, organizat de Crucea Roșie Română în perioada 1-2 iulie, în...

Shakespeare School Essay Competition, ediția #15. Peste 9.890 de copii și tineri s-au întrecut în creativitate și originalitate

 Shakespeare School Essay Competition s-a bucurat de o mare popularitate în rândul tinerilor, atingând un record al înscrierilor din ultimii ani. Competiția dedicată elevilor de...

“Indiana Jones and the Dial of Destiny/ Indiana Jones și Cadranul Destinului”, aventura finală a unui erou ce sfidează trecerea timpului

De la apreciatul scriitor-regizor James Mangold vine ultimul capitol din saga unuia dintre cei mai mari eroi din istoria cinematografiei: Indiana Jones.  “Indiana Jones...

Art Safari Love Edition se deschide din 30 iunie! Capodopere cu și despre dragoste de la National Portrait Gallery din Londra, în premieră la...

 Cel mai hot eveniment al verii, Art Safari Love Edition, prezintă Love Stories, cu peste 100 de capodopere de Andy Warhol, Man Ray,...

Până pe 28 august, MAMBricolaj oferă 3 vacanțe MAMrelaxat clienților cu bonuri de cel puțin 250 de lei

   MAMBricolaj, lanț românesc de magazine de materiale și accesorii pentru mobilă, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), oferă clienților care...

Nestlé lansează cea de-a 6-a ediție a programului de internship de vară plătit pentru studenți și absolvenți

Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, se pregătește să primească luni, 3 iulie, 50 de studenți și absolvenți...

EXPOZIȚIE DE FLUTURI EXOTICI VII LA ANTIPA

Credeai că verde și roz nu arată bine împreună? Natura te contrazice! Vino să descoperi combinații de culori și modele neobișnuite în expoziția de...

Farmec lansează Gerovital Kids, o gamă variată de îngrijire a pielii copiilor și bebelușilor

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, se extinde pe nișa produselor dedicate îngrijirii copiilor și lansează Gerovital Kids, o gamă completă de...

O viață sănătoasă începe din copilărie. Șapte medici oferă informații prețioase despre obiceiurile sănătoase pe care copiii ar trebui să le deprindă 

Obiceiurile sănătoase învățate încă din copilărie joacă un rol crucial în menținerea sănătății pe termen lung și în îmbunătățirea calității vieții. Potrivit specialiștilor, copiii...

Noapte albă pentru zile negre – vino să afli de la Crucea Roșie Română ce trebuie făcut în cazul unui dezastru

În perioada 1-2 iulie, cu ocazia aniversării a 147 de ani de activitate, Crucea Roșie Română organizează în Parcul Mogoșoaia evenimentul maraton „Noapte albă...

Locurile pentru ”Grădiniţa de vară” vor fi suplimentate

Locurile pentru programul "Grădiniţa de vară" vor fi suplimentate a anunțat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, la finalul ședinței de Guvern, motivând decizia prin faptul...

Criza climatică, un subiect care îi preocupă pe părinți

Criza climatică pare să reprezinte un subiect care îi preocupă pe părinți și îi determină să își remodeleze viața și obiceiurile de cumpărare.Potrivit unui...

Avertisment în privința siropului de tuse

După ce mai mult de 300 de copii au murit în urma ingestiei de sirop de tuse, în unele țări cu nivel scăzut de...

Continuă campania de ecologizare „Și naturii îi e greu să se lase de fumat”. Voluntarii de la “Colorăm Zâmbete” participă la acțiuni de colectare...

Protejarea mediului este esențială pentru a asigura un viitor durabil generațiilor viitoare. Vulcan Value Centre continuă inițiativa #ResponsiblyTogether sub umbrela campaniei „Și naturii îi...

Școala de Vară 2023 la Antipa

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copiii cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani să pășească în fascinanta lume...

Cât de periculoasă este minimalizarea gravității infecției cu virus varicelos

Medicul Mihai Cariu atrage atenția în privința abordării iresponsabile a modului în care este tratat un copil bolnav de varicelă și avertizează: ”Mesaj practic...

Dino Parc Râșnov sărbătorește 8 ani de la deschidere cu numeroase jocuri, concursuri și premii pentru cei mici

Dino Parc Râșnov aniversează 8 ani de la deschidere în weekend-ul 17 - 18 iunie 2023, printr-o serie de activități, jocuri și concursuri cu...

Spitalele, hotelurile și zonele de agrement vor avea acces la cafea premium de la Starbucks, preparată cu apă de la Cumpăna

Nestlé Professional, expertul Nestlé în domeniul consumului în afara casei ce oferă soluții personalizate de băuturi calde și reci pe bază de cafea și...

30% dintre români optează regulat pentru produse pe bază de plante în alimentația lor, iar 10% dintre aceștia consumă produse pe bază de plante...

Danone România anunță noi rezultate cu privire la studiul despre interesul și comportamentul de consum al românilor, în privința produselor pe bază de plante...

Ce a schimbat Ministerul Educației în calendarul activităților specifice de final de an școlar pentru clasele a VIII-a, a XII-a zi, a XIII-a seral...

Ministerul Educației anunță că în contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar a fost nevoit să adapteze calendarul activităților specifice de final de an școlar,...

Festivalul de artă „Film în Sat”, imaginat de actorul Cuzin Toma, debutează în 2023 la Islaz

Festivalul de artă „Film în sat” revine în 2023 cu și mai multe ediții în toată țara! Proiectul cultural imaginat de actorul Cuzin Toma...

Programul Național Cantus Mundi anunță înscrierile la Școala de Vară

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prin Programul Național Cantus Mundi lansează înscrierile la Școala de Vară Cantus Mundi, Ediția 2023.A cincea...

Ultima săptămână la București a expoziției „ASCULTĂ” a Muzeului Copilăriei în Vreme de Război

Expoziția „Ascultă” a faimosului muzeu din Sarajevo, War Childhood Museum / Muzeul Copilăriei în Vreme de Război, mai poate fi văzută până pe 11...

Ultimele stiri

Cele mai citite