Bunicii, respectiv frații majori șomeri să poată beneficia de indemnizația de creștere a copilului în locul părinților, dacă părintele se întoarce la locul de muncă, prevede planul de guvernare PSD-PNL-UDMR, la capitolul Ministerul Familiei și Tineretului, document aflat în stadiu de lucru, publicat de economedia.ro. De menționat este faptul că această măsură a fost propusă anterior în planul de guvernare PNL-UDMR, scrie Money.ro.

De asemenea, același punct vizează și acordarea unor vouchere din care beneficiarii să poată acoperi costurile unor servicii specifice în domenii precum educația, sportul, sănătatea și cultura.

„Instituirea unui sistem de vouchere din care beneficiarii să poată acoperi costurile unor servicii specifice în domenii precum educația, sportul, sănătatea și cultura. Bunicii, respectiv frații majori șomeri să poată beneficia de indemnizația de creștere a copilului în locul părinților, dacă părintele se întoarce la locul de muncă”, este măsura propusă de către Ministerul Familiei și Tineretului, minister primit de către partidul social-democrat. Acest nou minister urmează să fie condus de Gabriela Firea, potrivit G4Media.ro.

Astfel, propunerea Ministerului Familiei și Tineretului, în guvernarea PSD-PNL-UDMR, se găsește și în programul anterior al Guvernului Ciucă, la capitolul Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Prin comasarea a două măsuri din vechiul program al Guvernului Ciucă a rezultat o măsură în noul program.

O altă propunere preluată tot de la Ministerul Muncii din programul de guvernare anterior, și adăugată la Ministerul Familiei și Tineretului, se referă la acordarea unor burse școlare complementare pentru elevii din familii numeroase: „Acordarea posibilității autorităților administrațiilor publice locale de a sprijini familiile care au în întreținere copii prin reduceri/scutiri de taxe și impozite, precum și prin acordarea unor burse școlare complementare pentru elevii care provin din familiile numeroase”.

O măsură nouă în planul de guvernare este legată de sprijinirea angajatorilor pentru amenajarea unor spații pentru copiii cu vârste între 0 și 6 ani: „Sprijin acordat angajatorilor/ consorțiilor de angajatori pentru amenajarea unor spații destinate supravegherii și îngrijirii copiilor cu vârstă preșcolară (0-6 ani) sau pentru crearea de parteneriate cu entități specializate care oferă servicii de îngrijire copii, în vederea asigurării echilibrului dintre viața profesională și cea de familie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.