Asociația The Social Incubator lansează proiectul DIGITAL SHIFT susținut de HP România cu scopul de a îi pregăti pe tinerii vulnerabili pentru ritmul accelerat al digitalizării

Asociația The Social Incubator lansează proiectul DIGITAL SHIFT susținut de HP România. Acesta are ca obiectiv principal pregătirea unui număr de 25 de tineri vulnerabili cu vârste cuprinse între 17 și 24 de ani pentru a le facilita trecerea în era digitală.
Anul 2020 a fost unul atipic și incert, care ne-a determinat pe fiecare dintre noi să ne adaptăm procesului de digitalizare, indiferent de domeniul de activitate. Fără acesta, în anul precedent, activitățile cotidiene și educația ar fi fost foarte greu de realizat sau chiar imposibil.

Creată cu scopul de a susține tinerii vulnerabili în integrarea socială și profesională, Asociația The Social Incubator s-a adaptat rapid contextului actual și a lansat proiectul DIGITAL SHIFT, susținut de către HP România. Scopul proiectului este de a crea mediul ideal pentru dezvoltarea și menținerea nivelului de educație al tinerilor defavorizați în procesul alert de digitalizare, care nu mai reprezintă doar o tendință, ci un necesar.

La încheierea proiectului, tinerii participanți vor:
• Dobândi cunoștințe în domeniul digital și își vor descoperi noi abilități, prin diverse sesiuni de dezvoltare personală și training, sesiuni de instruire în mediul online pentru protecția propriei persoane și sesiuni de prevenire a cyberbullying-ului alături de specialiștii Asociației The Social Incubator.
• Avea un nivel crescut de angajabilitate prin participarea la sesiuni individuale de consiliere vocațională, întocmirea unui CV, crearea unui cont pe platformele on-line și dezvoltarea unei mai bune înțelegeri în ceea ce privește opțiunile lor profesionale.
• Afla care sunt beneficiile pe care le pot avea daca lucrează în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume, chiar de la angajații HP România, prin sesiunile de mentorat 1:1, din cadrul proiectului.
Cele 6 training-uri și workshop-uri vor avea ca teme de discuție:
• Cunoașterea de sine (cunoașterea valorilor personale și creșterea încrederii de sine);
• Bullying-ul online și fake news-urile (cum pot recunoaște aceste fenomene, cum se pot proteja de ele, care sunt cauzele care generează bullying-ul și cum pot trece peste acesta în cazul în care au fost afectați);
• Instrumentele Microsoft Office (cunoașterea elementelor de bază și trucuri în utilizarea lor);
• Siguranța în mediul online (riscuri și daune care pot veni la pachet cu mediul online, prevenirea punerii în pericol a informațiilor personale și sfaturi utile)
• Angajarea (crearea CV-ului și a scrisorii de intenție, aplicarea și susținerea unei simulări de interviu pentru un job);
• Platformele online (accesarea și utilizarea platformelor clasice precum Zoom, Meets, Skype)

”Suntem foarte încântați, deoarece cu ajutorul HP România am reușit să dăm startul unui proiect ce pregătește tinerii vulnerabili pentru ritmul accelerat al digitalizării societății. Ne dorim ca acești tineri să nu rămână în urmă, deoarece educația este cel mai important element în evoluția lor. Fără acest demers integrarea ulterioară a acestor tineri pe piața muncii poate deveni greu de realizat, în era digitală”, a declarat Adriana Preda, Director Executiv Asociația The Social Incubator.

Proiectul DIGITAL SHIFT va reprezenta pentru tinerii vulnerabili, primul pas în introducerea potențialului meseriilor care au la baza tehnologia și utilizarea acesteia.

„Educația nu este doar un factor important care aduce schimbarea în bine în viețile noastre, ci și cheia progresului societății și comunității noastre. Suntem bucuroși să facem parte din acest proiect care oferă tinerilor competențele și instrumentele de care au nevoie ca să-și îndeplinească visele. Noi, la HP, ne-am angajat să sprijinim astfel de inițiative și vom continua să promovăm expertiza digitală în cadrul programelor educaționale din România”, a declarat Mugur Pantaia, Managing Director HP Inc. România.
Proiectul DIGITAL SHIFT continuă până în luna iunie a anului 2021.

Despre Asociația The Social Incubator
Asociația The Social Incubator este o organizație nonguvernamentală, nonprofit înființată în 2014 pentru a veni în sprijinul tinerilor defavorizați din România prin intervenții sociale inovatoare, sustenabile și personalizate.

Organizația oferă sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați: suportul pentru continuarea studiilor prin meditații și consiliere educațională, ateliere și workshop-uri pentru dezvoltare personală, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă legal prin sesiuni individuale de consiliere vocațională și stagii de practică, precum și sprijin pentru găsirea unei locuințe. De asemenea, asociația dezvoltă concepte și lansează proiecte sociale care să faciliteze inserția profesională a persoanelor defavorizate.

În mai 2014 a fost lansat programul principal al organizației, al cărui scop este de a-i susține pe tinerii care au părăsit – sau urmează să părăsească – sistemul de protecție a copilului, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, să facă tranziția (în alte condiții foarte dificilă și împânzită cu riscuri) către viața adultă.

La pragul de 6 ani de existență, impactul organizației constă în 28 de județe acoperite, 6.485 de tineri participanți la activitățile de dezvoltare personală și profesională organizate și peste 700 de tineri sprijiniți în procesul de integrare socio-profesională, la nivel național. https://asociatiasocialincubator.org/

Share Button

SUSȚINE PROIECTUL KIDSNEWS.RO!

.


CITEȘTE ȘI:
 
  • Elevii cu simptome au acces restricționat în școală 14 zile, dacă părinții nu vor testare
  •  
  • Teatrul Nottara lansează un nou proiect pentru liceeni
  •  
  • Mâncarea pentru bebeluși este extrem de periculoasă
  •    

    Să ne mai și delectăm, cu drăgălășeniile celor mici

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *