Elevii, profesorii, dar și cei care se pregătesc pentru o carieră în educație, descoperă cum să combată fenomenul dezinformării, atât online, cât și offline

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și UNICEF în România anunță demararea unui parteneriat prin intermediul căruia copiii și adolescenții din România vor dobândi competențe media care să susțină dezvoltarea acestora și a unei generații de cetățeni care participă activ la viața civică. Demersul este parte a Programului de Educație Media al CJI, care abordează o formă de educație esențială și urgentă pentru tineri, mai ales în contextul pandemiei de COVID-19, când informațiile falsificate și dezinformarea au atins cote alarmante.

UNICEF sprijină CJI în dezvoltarea unui model complex pentru creșterea competențelor de educație media ale elevilor și ale profesorilor prin module de instruire dedicate și materiale de învățare și predare create special pentru acest program. Educația media este esențială pentru reducerea dezinformării în creștere, care amenință progresele câștigate cu greu de societate.

De asemenea, UNICEF sprijină, alături de Romanian-American Foundation, CJI în dezvoltarea, în premieră, a unui modul pentru includerea elementelor de educație media în formarea inițială a viitorilor profesori, studenți în programul de masterat „Didactici ale disciplinelor filologice” la Facultatea de Litere, Universitatea din București.

Printre componentele parteneriatului se numără și organizarea unei activități didactice de educație media pentru elevi și profesori, pe modelul World’s Largest Lesson, implementat cu succes de UNICEF în ultimii ani, cu zeci de mii de elevi și mii de profesori beneficiari. Zeci de mii de copii și tinerii din România vor înțelege, prin organizarea acestei activități, importanța informării corecte și felul în care pot să interacționeze critic și responsabil cu media, creând o imunitate parțială la efectele dezinformării.

În perioada următoare, CJI și UNICEF vor desfășura activități de instruire în zona educației media a membrilor Consiliului Național al Elevilor și a celor din Boardul Copiilor din România – grup informal constituit la inițiativa UNICEF. Tinerii formați vor disemina informații despre educația media către colegii lor.

În mai 2021, CJI, cu sprijinul Romanian-American Foundation și UNICEF, va organiza o conferință națională de educație media, destinată profesorilor, elevilor, precum și altor actori din societatea civilă. Evenimentul urmărește creșterea nivelului de informare cu privire la rolul educației media în stimularea participării civice a copiilor și tinerilor, dar și creșterea nivelului de conștientizare asupra modelelor de bună practică în educație media la nivel național și internațional, care pot fi aplicate în contexte educaționale formale și non-formale.

În cadrul aceluiași parteneriat, CJI și UNICEF vor organiza sesiuni de discuție privind evoluția educației media cu inspectorii școlari pentru limba și literatura română.

„Siguranța și sănătatea copiilor nu țin doar de asigurarea nevoilor de bază. Mediul online devine o parte dominantă a vieții lor și aduce cu sine o serie de vulnerabilități, între care dezinformarea, cyberbullying-ul și excluziunea. Este crucial ca ei să obțină competențe care să îi ajute să descifreze ecuațiile dezinformării, să recunoască greșelile din gramatica urii și să știe că au dreptul să ceară ajutor și apărare”, a declarat Cristina Lupu, director executiv al CJI.
„După un an în care pandemia de COVID-19 a făcut ravagii, e mai clar ca niciodată că este nevoie de educație media pentru copii și tineri, de acțiune pentru a preveni răspândirea informațiilor false și a promova diseminarea rapidă a informațiilor fundamentate științific”, a declarat Reprezentantul UNICEF în România, Pieter Bult. „Trebuie să acționăm acum pentru a opri pandemia de informații false care, pentru că afectează încrederea în medicină și știință, pun în pericol sănătatea și viețile copiilor”.
Potrivit unui studiu CJI privind abilitățile de interacțiune și de utilizare media ale tinerilor (14-19 ani), majoritatea (90%) utilizează Internetul ca sursă primară de informații. Tinerii cred informațiile care sunt clare și ușor de înțeles (77%), dacă vin dintr-o sursă de încredere (75%), provin de pe Internet (50%) și dacă nu le contrazic convingerile (69%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.