Pampers donează scutece Pampers Preemies Protection, special create pentru copiii născuți prematur, către cele mai mari maternități din România |

Pampers donează scutece Pampers Preemies Protection, special create pentru copiii născuți prematur, către cele mai mari maternități din România

Share Button

Pampers, un brand Procter & Gamble, a creat primul scutec special conceput pentru bebelușii născuți prematuri, care cântăresc chiar și sub 800 grame, pe care îl donează încă din 2018 maternităților din România

Numărul bebelușilor născuți prematur ajunge la nivel global, anual, la aproximativ 15.000.000, dintre care peste 17.000 sunt născuți pe teritoriul României. Pentru bebelușii născuți înainte de termen fiecare zi devine o luptă pentru dezvoltare și supraviețuire, având în vedere că trupul lor fragil poate cântări chiar și sub 800 de grame.

Somnul reprezintă unul dintre principalii factori care contribuie la dezvoltarea fizică și emoțională a bebelușilor născuți prematuri. De aceea dorm cam 97% din timp: să reușească să se dezvolte și să îi ajungă din urmă, la greutate, pe cei născuți la termen. Prin urmare, este crucial ca somnul lor să fie neîntrerupt. Iar pentru asta au nevoie, pe lângă un mediu care să le asigure liniște, căldură și o bună poziționare, de un scutec care să le ofere confort și care se potrivească cu trupul lor firav.

Pentru a răspunde nevoilor lor, Pampers a creat, alături de asistentele de neonatologie, scutecul Pampers Preemie Protection în mărimea P3 (mărime de 3 ori mai mică decât cea a unui scutec normal de nou-născut). Acest scutec este rezultatul a 3 ani și peste 10.000 de ore de cercetare a echipelor de experți Pampers, care au colaborat cu peste 100 de asistente de neonatologie.

„Încă din 2018, Pampers s-a angajat să ofere întreg necesarul de scutece pentru bebelușii născuți prematur în maternitățile din România. Aceste scutece nu se comercializează, ele fiind folosite doar pe perioada spitalizării bebelusilor (până în momentul în care aceștia sunt în afara oricărui pericol și sunt pregătiți să fie îngrijiți de părinți acasă), având în vedere și dimensiunile lor foarte mici. Scutecele Pampers Preemie Protection au fost create în funcție de greutatea bebelușului născut prematur pentru următoarele măsuri: P1 (<2.7kg), P2 (< 1.8kg) și P3 (<800grame)”, spune Ramona Bilic, Brand Manager Pampers. În plus, Pampers susține eforturile Asociației Unu și Unu privind educarea părinților de prematuri pentru ca, odată ajunși acasă, bebelușii să poată beneficia de un mediu adecvat unei dezvoltări sănătoase. „Prematuritatea poate poposi în viaţa oricărei familii (practic în 1 din 10 familii, anual), te ia pe nepregătite şi îţi schimbă radical viaţa. Cred cu tărie că o bună informare a viitorilor părinţi şi a actualilor părinti cu copii prematuri şi programe pentru îmbunătăţirea calităţii actului medical sunt necesare pentru atingerea potenţialului maxim al copiilor născuţi înainte de termen.”, a menționat Corina Croitoru, fondator Asociația Unu și Unu. Anul acesta Pampers, cu sprijinul tuturor părinților, dorește să ofere în dar bebelușilor născuți prematur, toată dragostea și susținerea de care ei au nevoie, prin cântecul de leagăn #SomnUșorMicLuptător. Pe toată durata lunii Noiembrie, Pampers adună toate cuvintele de alint și versurile pline de emoție ale cântecelor cu care părinții își adorm copii pentru a crea primul cântec de leagăn dedicat în cinstea tuturor micilor luptători. Cântecelul va fi finalizat la începutul lunii Decembrie și postat pe rețelele de socializare, dar și în comunitățile de mămici.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *