Peste 60 de universităţi din UK la primul târg virtual de studii organizat de British Council pentru studenţii europeni |

Peste 60 de universităţi din UK la primul târg virtual de studii organizat de British Council pentru studenţii europeni

Share Button

Peste 60 de universităţi din Marea Britanie participă la primul târg virtual de studii organizat de British Council pentru studenţii europeni, între 19 octombrie şi 13 noiembrie, informează un comunicat British Council, transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, peste 7.000 de elevi şi studenţi din Uniunea Europeană, SEE şi Elveţia sunt aşteptaţi să participe la primul eveniment exclusiv online organizat de British Council pentru promovarea studiilor în Marea Britanie, “Study UK Europe: Gateway to the UK”.

Printre instituţiile participante se numără 13 dintre primele 20 de universităţi britanice conform topului Times Higher Education pentru 2021, cele mai importante universităţi din Ţara Galilor şi Scoţia, precum şi numeroase universităţi de elită din “Russell Group”.

Înscrierile pentru târgul virtual Study UK Europe: Gateway to the UK sunt deschise, gratuit, la https://bit.ly/32mUtLc, iar sesiunile online şi întâlnirile cu universităţile vor avea loc până pe 13 noiembrie.

Platforma online face parte din campania Study UK derulată de British Council în Europa, prin care lucrează cu parteneri pentru a promova studiile în Marea Britanie şi a le oferi elevilor şi studenţilor informaţii clare, de încredere, precum şi contact direct cu universităţile britanice.

Platforma va oferi acces la discuţii live sau înregistrate, în cadrul cărora participanţii vor putea afla despre procesul de înscriere pentru studii în Marea Britanie, oportunităţi de carieră şi cele mai importante aspecte de luat în considerare când îşi planifică studiile în străinătate.

Evenimentul este dedicat elevilor şi studenţilor europeni şi se va pune accentul pe schimbările post-Brexit, cum ar fi noile taxe şi procese de aplicare pentru vize care vor intra în vigoare din ianuarie 2021 – precum şi pe noile burse anunţate pentru studenţii din UE şi alte opţiuni de finanţare.

“Study UK Europe: Gateway to the UK” urmăreşte să le ofere claritate şi informaţii actualizate studenţilor, atât prin sesiuni online, cât şi prin punerea directă în legătură cu universităţile din Marea Britanie, pe care studenţii le numesc cele mai influente surse în ghidarea deciziilor lor privind studiile în străinătate.

“Îmi face plăcere să invit orice elevi sau studenţi din România care se gândesc să studieze în Marea Britanie sau în străinătate începând cu 2021 la târgul online de studii Study UK Europe: Gateway to the UK organizat de British Council, care le oferă o oportunitate unică de a cunoaşte peste 65 de universităţi şi a afla despre studiile în Marea Britanie”, a afirmat ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, citat în comunicat.

El a amintit că, în prezent, aproximativ 10.000 de studenţi români învaţă în Marea Britanie.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *