Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat, marţi, că în cadrul Poliţiei Române a fost înfiinţată Direcţia pentru Siguranţă Şcolară, care va fi alcătuită din 270 de poliţişti. Vela anunţă că a fost înfiinţată, în cadrul Poliţiei Române, Direcţia pentru Siguranţă Şcolară: Noua structură va preveni şi combate violenţa în şcoală, cu accent pe fenomenul de bullying.

“Astăzi, am ordonat prin Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr. 1842 din 8 septembrie înfiinţarea, în cadrul Poliţiei Române, a Direcţiei pentru Siguranţă Şcolară”, a anunţat Vela.

”Poliția Siguranța Școlară va fi formată dintr-un număr de 270 de polițiști, organizați la nivelul IGPR, a DGPMB și a inspectoratelor de poliție din fiecare județ. Poliția Siguranța Școlară va avea o subordonare centrală, iar obiectul ei de activitate este strict legat de asigurarea protecției și siguranței elevilor, cât și a cadrelor didactice. Noua structură va preveni și combate violența în școală, cu accent pe fenomenul de bullying și a actelor de violență între elevi în interiorul școlii, cât și în proximitatea acestora”, a declarat ministrul Marcel Vela.

Potrivit ministrului de Interne, această structură va coordona toate acţiunile de combatere a infracţionalităţii şi va dispune prezenţa poliţiştilor de ordine publică, rutieri, a jandarmilor şi a Poliţiei Locale pentru funcţionarea şcolilor în condiţii de siguranţă.

Structura va coopera cu unităţile de învăţământ şi autorităţile locale şi va acţiona în comun cu celelalte structuri ale MAI pentru combaterea infracţionalităţii juvenile, a criminalităţii organizate, respectiv a traficului de persoane şi a traficului de droguri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.