Ce spune președintele despre măsurile anti-COVID-19 ce vor fi luate din data de 15 mai | |

Ce spune președintele despre măsurile anti-COVID-19 ce vor fi luate din data de 15 mai

Președintele Klaus Iohannis a susținut, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă, după o nouă ședință privind măsurile anti-COVID-19. Președintele a anunțat care sunt măsurile de relaxare, după data de 15 mai și cum se va face deplasarea în afara localităților. Pentru deplasarea între localități, cetățenii vor avea nevoie de declarație. De asemenea, vor fi deschise bisericile, dar doar pentru slujbe ținute în aer liber.

„Din păcate epidemia Covid 19 este încă între noi. Nu este momentul să ne relaxăm prea mult. Ne apropoem de numărul de 1000 de victime. Avem sute de cazuri noi. Totuși se apropie data de 15 mai când se termină starea de urgență și vom intra într-o altă formă de organizare, starea de alertă. Foarte mulți români se întreabă și ne întreabă ce se schimbă după 15 mai”, a spus Klaus Iohannis/

Președintele a menționat ce devine obligatoriu: lucruri foarte simple, dar foarte importante.

Devine obligatoriu portul măștii atunci când ne găsim în spații interioare. De exemplu când mergem la magazin sau să cumpărăm alimente sau când mergem cu transportul public în comun.

Este obligatorie păstrarea unei distanțe între persoane de 1,5 metri. adică distanța a două brațe.

Igiena mâinilor devine obligatorie și e importantă. Trebuie să ne spălăm pe mâini cât se poate de des.

”Nu este cazul să ne relaxăm dar anumite activități trebuie reluate”, a spus Iohannis.

Se redeschide parțial comerțul. Se pot redeschide magazinele care au acces direct din stradă. Se redeschid saloanele de îngrijire personală, se redeschid muzeele. Recomandăm autorităților locale ca din 15 mai să redeschidă parcurile pentru public.

Se renunță la obligația de a sta acasă și la obligația unei declarații când ne deplasăm în interiorul localității. ”Nu trebuie să exagerăm însă”, a spus Klaus Iohannis. El a precizat că este interzisă deplasarea în afara localității cu excepții. Sunt excepții naturale. Cine merge la servicu, merge, se poate ieși pentru munci agricole, pentru sporturi individuale.

Totuși, când ieșim din localitate este nevoie de o declarație. Mai puțin în zonele metropolitane. Dacă mergeți de exemplu din București în provincie, aveți nevoie de o declarație scrisă.

În privința serviciilor religioase, acestea vor fi reluate în prima fază în curtea bisericii, deci în exterior. Credincioșii vor purta mască și vor păstra distanța de 1,5 metri. În a doua și a treia etapă aceste condiții vor fi rediscutate.

Sportivii pot intra în cantonament, dar vor începe doar pregătirile. Competițiile nu vor începe în această etapă.

”Mă adresez Parlamentului, care are în lucru o lege care reglementează cum se gestionează starea de alertă. Este nevoie urgentă de această lege și solicit parlamentarilor să decidă pe această lege cu maximă celeritate”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

La ședința care a durat aproape două ore au participat premierul Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, și Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Întâlnirea a avut loc în condițiile în care Guvernul a trimis luni la Parlament un proiect de lege care cuprinde măsurile care vor fi adoptate pe durata stării de alertă. Există însă posibilitatea ca termenul de 15 mai, când expiră starea de urgență, să nu poată fi atins înainte ca legea să intre în vigoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *