Ministerul Sanatatii a inceput lupta cu infectiile intraspitalicestiMinistrul Sănătăţii a lansat marti Planul de Combatere a Infecţiilor Nosocomiale. Patriciu Achimaș Cadariu a explicat că planul urmărește: creșterea capacității de diagnostic, prevenire și control al infecțiilor intraspitalicești, realizarea unui sistem eficient de raportare al infecțiilor nosocomiale și îmbunătățirea activității de supraveghere a infecțiilor.

Planul Strategic de Prevenire şi Combatere a Infecţiilor Nosocomiale 2016 – 2018 include un ansamblu de măsuri care vizează prevenția, reducerea incidenței, monitorizarea şi creşterea capacităţii de diagnostic a infecţiilor nosocomiale.

În cadrul conferinţei, ministrul Sănătăţii a prezentat un sumar al acţiunilor de control şi de evaluare a infecţiilor nosocomiale, demarate în ianuarie 2016, precum şi principalele repere ale Planului Strategic de Prevenire şi Combatere a Infecţiilor Nosocomiale 2016 – 2018.

Planul vizează atingerea următoarelor obiective majore: creșterea capacității de diagnostic, prevenire și control al infecțiilor nosocomiale, realizarea unui sistem eficient de raportare al infecțiilor nosocomiale, imbunătățirea activității de supraveghere și limitarea rezistenței bacteriene la antimicrobiene în mediul spitalicesc, reducerea consumului excesiv și nejustificat de antibiotice.

Pentru a atinge aceste obiective, Ministerul a stabilit un plan pe trei secțiuni: legislativ, organizatoric și investiții.

1. Elaborarea și aprobarea actelor normative necesare coordonării domeniului la nivel național

2. Demararea unui plan de investiții care să îmbunătățească/ standardizeze dotarea laboratoarelor de microbiologie și a SPCIN din cadrul unităților sanitare implicate în program

3. Organizarea sesiunilor de instruire a personalului implicat în activitatea de prevenire, supraveghere, diagnostic și control al infecțiilor nosocomiale din cele 112 unități sanitare

Planul de combatere al infecțiilor intraspitalicești are nevoie de 30.000.000 lei, din care 13.200.000 lei vor fi cheltuiţi pentru activităţile derulate în perioada mai-decembrie 2016.

În vederea fundamentării Planului Strategic, Ministerul Sănătăţii a evaluat activitatea și structura de personal a 112 de spitale din țară. Spitalele au fost selectate pe baza tipului de activități medicale desfășurate, corelate cu riscul de apariție a infectiilor nosocomiale  si de emergenta a rezistenței bacteriilor la antimicrobiene (spitale județene de urgenta, institute clinice, spitale de boli infecțioase, maternități).

De asemenea, Ministerul a realizat controale încrucișate la nivel național la 487 unităţi sanitare cu paturi. În urma controalelor au fost aplicate 487 de sancţiuni contravenţionale din care: amenzi: 209 în valoare de 177.600 Ron; avertismente: 274, decizii de închidere a unităţilor sanitare: 3 și decizii de suspendare a activităţii : 1.

Unitățile sanitare închise sunt: Centrul medical „Prain” pentru redarea auzului și înfățițării normale București, S.C. Eldimed Materna S.R.L. Bacău, S.C. Clinica Palade S.R.L. Bacău pentru nerespectarea circuitelor funcţionale şi a structurii spaţial funcţionale a compartimentelor şi serviciilor.

Totodată, în urma controalelor Ministerul a stabilit că:

– nu se asigură o stare igienico- sanitară corespunzătoare în 142 de unitățí controlate (pavilioane, pereţi, uşi, plafoane) şi nu pot fi asigurate circuite funcționale corespunzătoare în 133 de spitale, (flux unidirecţional), în 27% din totalul de unitățí controlate nu se asigura o structură funcțională,

– nu se asigură suprafaţa minimă pe pat, saloanele sunt subdimensionate/ supraaglomerate, în 105 (21,5%) din totalul de unități controlate,

– nu se respectă numărul grupurilor sanitare la numărul de paturi şi au un grad de uzură ridicat, în 80( 24%) din totalul de unități controlate,

– nu se asigură o stare igienico- sanitară corespunzătoare în 142 (3%) din blocurile alimentare, nu se respectă structura funcţională şi circuitele funcţionale pentru blocul alimentar, în 260 ( 53%) din totalul de unități controlate,

– nu se asigură apă caldă curentă în mod continuu, în 8 (1,6%) din totalul de unități controlate,

– nu se asigură evacuarea apei reziduale, nu deţin staţii de dezinfecţie locală, în 52 (10,6%), din totalul de unități controlate,

– nu se respectă etapele sterilizării în 147 (30%) din totalul de unități controlate,

– nu se asigură colectarea separată a deșeurilor de citotoxice și citostatice, ambalarea în containere de unică folosință, sigure, marcate și etichetate, cu capac și eliminarea prin incinerare pe bază de contract în cazul a 211 (67,8%) din totalul unităților controlate;

Mai multe informatii privind inplementarea Planului de Combatere a Infecţiilor Nosocomiale puteti gasi AICI, AICI, AICI si AICI.