kilipirimSăptămâna viitoare, în capitală va debuta o nouă ediţie a celui mai important târg de carte cu discount din România: KILIPIRIM.  Organizat în cadrul Galeriei Dalles, în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie 2013, zilnic între 10.00 şi 20.00, KILIPIRIM reprezintă o ocazie unică pentru iubitorii de carte din Bucureşti de a achiziţiona cărţi cu reduceri substanţiale din oferta celor mai importante edituri autohtone.

Humanitas, Curtea Veche, Polirom, Cartea Românească, Nemira, Trei, Litera, Orizonturi, Univers, Corint Junior, Aramis, Girasol, House of Guides, Vivaldi, Prut, Noi Media Print sunt doar o parte dintre editurile care vor avea standuri în cadrul KILIPIRIM. Fiecare expozant practică, la Kilipirim, reduceri substanţiale de preţuri: cele mai noi titluri pot fi cumpărate cu un discount de 10%, iar titlurile mai vechi din ofertă ajung la reduceri de până la 70%.

‘Mă bucur că, într-o perioadă atât de dificlă pentru piaţa de carte autohtonă, în care s-au închis librării, iar o serie de edituri au intrat în insolvenţă, proiectul KILIPIRIM reuşeşte să continue. Nu e simplu nici pentru noi, însă ne bucurăm de încrederea editorilor, împreună cu care am construit acest proiect, şi de interesul cititorilor, cărora le mulţumim. Sper ca evenimentul nostru să rămână ani buni la rând de-acum încolo o opţiune pentru cititorul bucureştean, cel mai central eveniment din capitală în cadrul căruia cărţile se vând la cele mai prietenoase preţuri.’ (Louisa Udrescu Bangale, organizator)

Pe parcursul celor cinci zile de Kilipirim, organizatorii le propun cititorilor o serie de evenimente dedicate atât copiilor, adolescenţilor, cât şi cititorilor cu experienţă, toate aflate sub motto-ul ‘vintage / oldies, but goldies’. Simplitatea, eleganţa, exprimarea corectă, lectura în familie sînt doar cîteva din temele abordate.

La etajul Sălii Dalles, în cadrul Festivalului de Spiritualitate şi Terapii Complementare ‘A Noua Dimensiune’, vizitatorii vor putea achiziţiona cărti şi produse ezoterice sau pot participa la programul permanent de conferinţe pe teme generale de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătăţire a calităţii vieţii.

Lansat în 2005 şi ajuns la cel de al VIII-lea an de existenţă, KILIPIRIM este unul dintre cele mai populare proiecte dedicate cărţii din capitală. Nelipsit din agenda culturală a tuturor iubitorilor de carte, evenimentul a atras, de-a lungul celor 15 ediţii, peste 250.000 de vizitatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.