angelina-jolie-cannesAngelina Jolie este pe punctul de a semna un contract record în valoare de 50 de milioane de dolari pentru a-şi scrie memoriile, iar mai multe edituri americane “se luptă” deja pentru achiziţionarea drepturilor de publicare a acestui volum autobiografic, potrivit Mediafax.

Potrivit presei americane, actriţa în vârstă de 38 de ani, care a suportat o dublă mastectomie în februarie, a generat un veritabil “război al licitaţiilor” pentru achiziţionarea drepturilor de publicare a autobiografiei ei, iar preţul pe care editurile ar fi dispuse să îl plătească a ajuns deja la 50 milioane de dolari, informează contactmusic.com.

O sursă dintr-o editură americană a declarat pentru publicaţia Daily Star Sunday: “Oricare va fi editura care va obţine semnătura ei va sta pe o mină de aur”.  “Cartea ei are garantată prima poziţie pe lista bestsellerurilor practic din orice ţară din lume”, a adăugat aceeaşi sursă.  Un prieten al celebrei actriţe americane a dezvăluit faptul că Angelina este de părere că “acesta este un moment potrivit” pentru a-şi scrie autobiografia şi că nu doreşte să se răzgândească în această privinţă.

Angelina Jolie şi Brad Pitt au interpretat un cuplu de asasini profesionişti în “Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith” în anul 2005. Atracţia dintre cele două staruri s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. Brad Pitt a divorţat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood “Brangelina”, sunt împreună de şapte ani şi au şase copii: trei adoptaţi – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.