ion creangaTeatrul Ion Creangă a încheiat selecția spectacolelor pentru cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii “100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, eveniment ce va avea loc în perioada 28 septembrie – 5 octombrie.

Iniţiat în anul 2005, de către Cornel Todea, Festivalul îşi propune să fie un program complex de educaţie teatrală, culturalizare şi formare a gustului estetic al celor mai mici spectatori, prin intermediul unui fapt de teatru: spectacole pentru copii, colocvii despre arta spectacolului, dezbateri şi ateliere de teatru. Ca recunoaştere a valorii sale, festivalul a primit titulatura de Festival ASSITEJ -Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret – cea mai prestigioasă organizaţie mondială de profil.

La evenimentul din această toamnă au fost selectate trupe profesioniste din țări precum: Marea Britanie, Belgia, Franța, Italia, Slovenia, Germania, Bulgaria, dar și din România. O mare parte dintre acestea au fost deja premiate la festivaluri renumite din străinătate. De altfel, organizatorii anunță că în acest an își vor lărgi spațiul de joc, incluzând în program și reprezentații ce vor fi susținute la Teatrul Odeon, Teatrul Excelsior, Palatul Copiilor, Teatrul Foarte Mic, Teatrul National de Opereta “Ion Dacian” etc..

Programul va fi anunțat la începutul lunii septembrie de către organizatori, moment în care vor fi puse în vânzare biletele și abonamentele. Până atunci, sunteți invitați să rămâneți în contact cu noutățile festivalului pe www.fitc.ro si www.teatrulioncreanga.ro.