transplantTransplantul de cord la Spitalul Floreasca a fost reluat după aproape doi ani, donatorul fiind un băiat de 14 ani, aflat în moarte cerebrală după ce a căzut în casa scărilor, iar primitorul, un bărbat care era pe lista de aşteptare de mai mulţi ani, a declarat vineri, pentru Mediafax, Victor Zota, coordonatorul echipei naţionale de transplant.

Victor Zota, a spus că familia băiatului şi-a dat acordul să fie prelevate de la acesta cordul, ficatul, rinichii şi corneea.

“Transplantul de cord a fost reluat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală după aproape doi ani în care nu s-a găsit primitor compatibil cu donatorul. Familia unui băiat de 14 ani a înţeles că viaţa acestuia va continua odată cu transplantul organelor vitale unor primitori aflaţi pe lista de aşteptare, astfel că aceştia au acceptat prelevarea cordului, a ficatului, rinichilor şi corneei”, a precizat doctorul Victor Zota.

Medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a început intervenţia de prelevare a cordului, care ulterior va fi transplantat unui bărbat aflat pe lista de aşteptare de mai mulţi ani, a adăugat Victor Zota