LEGO® România și Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, una dintre cele mai apreciate instituții muzeale din România, cu o tradiție de peste 100 de ani în educație și cercetare, anunță parteneriatul dedicat celebrării prieteniei și creativității în rândul copiilor.
În centrul inițiativei se află celebra girafă a muzeului, care primește, simbolic, un prieten construit din piese LEGO, într-o experiență menită să inspire imaginația și spiritul de explorare al celor mici. Prietena girafei de la Muzeul Antipa a fost construită din 80.000 de piese LEGO, în 3 zile și are o greutate de 115 kg.
Puterea prieteniei: ce spun datele
Inițiativa este susținută de rezultatele unui studiu recent care analizează rolul prieteniei în viața copiilor și modul în care aceștia construiesc conexiuni emoționale cu animalele sau cu jucăriile preferate.
Potrivit studiului realizat de Grupul LEGO, 40% dintre copii spun că animalele de companie îi ajută să fie mai responsabili, atunci când se simt triști sau îngrijorați, 33% dintre copii caută confort alături de animalele de companie, întrebați ce superputere ar trebui să aibă animăluțul lor preferat de companie, 43% dintre copii au ales abilitatea de a vorbi.
Rolul prieteniei în dezvoltarea copiilor
„Pentru copii, atât animăluțul de pluș, cât și animalul de companie pot susține dezvoltarea psiho-emoțională în moduri complementare. Animăluțul de pluș poate funcționa ca obiect de tranziție, oferind siguranță, confort și un sprijin simbolic în momente de teamă, tristețe sau dor. Animalul de companie îl introduce pe copil într-o legătură vie cu natura și cu lumea necuvântătoarelor, prin care învață prietenia, loialitatea, grija față de celălalt și responsabilitatea. Totodată, această relație îl învață o formă sănătoasă de raportare la celălalt, bazată pe respect, colaborare și atenție la nevoile lui. Studiile arată că animalele de companie pot reduce stresul, anxietatea și singurătatea, pot crește sentimentul de siguranță și stima de sine și pot susține empatia, integrarea socială, atenția și învățarea. Dincolo de toate acestea, există și o dimensiune profund umană a acestei legături: copilul simte că face parte dintr-o lume mai mare decât el, că poate iubi, îngriji și fi conectat chiar și dincolo de cuvinte. Această experiență îi hrănește sensibilitatea, compasiunea și sentimentul de apartenență. O ființă necuvântătoare poate deveni pentru el un protector și un ghid în înțelegerea unor adevăruri simple, dar esențiale, despre viață, relații și lumea înconjurătoare.”, explică Mirona Păun, psiholog clinician și psihoterapeut.
La rândul său, Grupul LEGO subliniază rolul jocului în construirea acestor conexiuni.
„În Grupul LEGO credem că joaca este unul dintre cele mai puternice moduri prin care copiii își dezvoltă creativitatea și construiesc legături autentice. Ne-am dorit să îi oferim faimoasei girafe de la Muzeul Antipa un prieten la fel de special ca ea și să arătăm că, prin imaginație și piese LEGO, orice copil își poate crea propriul BFF pentru aventuri fără limite”, declară Agnieszka Poremska-Ledzion, General Manager LEGO România, Israel, Bulgaria și Moldova.
Studiul evidențiază și impactul animăluțelor de jucărie asupra imaginației: 27% dintre copii spun că animăluțele de pluș i-au inspirat să deseneze, să scrie sau să construiască ceva nou.
Muzeul Antipa: un spațiu al descoperirii și al creativității
Până pe 19 aprilie, vizitatorii muzeului vor putea descoperi o serie de animale construite integral din piese LEGO, printre care un urs panda, o lamă sau un tigru. Totodată, copiii sunt invitați să participe la un treasure hunt organizat în spațiile muzeului, unde vor putea explora expozițiile și vor avea șansa de a câștiga premii tematice. Experiența este completată de activități make & take, în cadrul cărora cei mici pot construi „BFF-ul” girafei.
„Când copilul meu era mic, construia ore întregi cu piese LEGO și, ca mulți copii, avea și un animăluț de pluș fără de care nu pleca nicăieri. Îi spunea simplu «dudu», după expresia franțuzească mon doudou. Pentru copii, astfel de prieteni, fie că sunt construiți din piese, fie că sunt din pluș sau din lumea vie, sunt foarte reali și foarte importanți. De aceea ne bucură acest parteneriat cu LEGO România: muzeul devine un loc unde imaginația întâlnește natura, iar copiii pot descoperi lumea animalelor alături de prietenii lor.”, declară Dr. Luis Ovidiu Popa, Director General al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
Prin această inițiativă, LEGO România și Muzeul Antipa invită copiii și familiile lor să descopere puterea prieteniei și a creativității, într-o experiență care aduce împreună joaca, imaginația și explorarea. Sesiunile de make & take vor avea loc în intervalul orar 11:00 – 19:00, în zilele 21-22 și 28-29 martie, iar treasure hunt-ul până pe 31 martie, în limita premiilor disponibile.






