Ministerul Educației anunță că în contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar a fost nevoit să adapteze calendarul activităților specifice de final de an școlar, iar în acest a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial Ordinul ministrului educației nr. 4.429/2023 pentru modificarea și completarea ordinului de ministru nr. 3.505/2022 privind structura anului școlar 2022 – 2023, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, pentru clasele a VIII-a, a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, situația școlară a elevilor se poate încheia până la data de 13 iunie 2023.

A fost transmis spre publicare în Monitorul Oficial și Ordinul ministrului educației nr. 4.428/2023 pentru modificarea Anexei la ordinul ministrului educației nr. 5.241/2022 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022 – 2023.

Documentul prevede faptul că înscrierea la evaluarea națională va avea loc până la data de 13 iunie 2023.

În ceea ce privește înscrierile la examenul național de bacalaureat, Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, prin nota nr. 1.416/2023, informații privind prelungirea perioadei înscrierii candidaților la sesiunea iunie-iulie a examenului național de bacalaureat 2023 până la data de 13 iunie 2023.

De asemenea, același document conține informații privind prelungirea perioadelor de susținere a probelor de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, de comunicare orală în limba maternă și într-o limbă de circulație internațională, respectiv de evaluare a competențelor digitale până la data de 23 iunie, astfel:

► 14 – 16 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

► 15 – 19 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

► 16 – 20 iunie 2023: evaluarea competențelor digitale – proba D

► 21 – 23 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C.
Reamintim faptul că Ministerul Educației comunică permanent cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene/al municipiului București pentru măsuri adaptate contextului generat de protestul personalului din învățământul preuniversitar, cu respectarea cadrului legal.