MedLife continuă proiectul Caravana cu Sănătate și sprijină comunitățile vulnerabile din sudul țării, oferind gratuit, servicii medicale prin intermediul Unității Mobile.

În perioada 23 – 30 octombrie, Unitatea Medicală Mobilă a fost prezentă în localitățile Drăgoești (județul Ialomița), Chiselet (județul Călărași) și Necșești (județul Teleorman) împreună cu personal medical specializat, în vederea acordării de servicii medicale gratuite.

Specialiștii MedLife au fost la dispoziția pacienților și le-au oferit un screening general – consultație, un set de analize, EKG și o ecografie abdominală.

Ca parte a angajamentului nostru de a face România bine împreună, avem în desfășurare Caravana cu sănătate, un proiect pe termen lung, prin care urmărim creșterea accesului la servicii medicale a unui număr cât mai mare de persoane, în special din mediul rural, unde accesul la serviciile medicale este unul deficitar. Prin intermediul Caravanei și a altor initiative derulate de-a lungul timpului, punem umărul la însănătoșirea comunității din care facem parte cu toții’’ a declarat Dorin Preda, Director Executiv MedLife Group.

Proiectul Caravana cu Sănătate a fost lansat de MedLife cu un an în urmă, timp în care Unitatea Mobilă a parcurs peste 5.000 de km, a investigat, consultat, testat gratuit peste 3.000 de persoane, prin acțiuni care au vizat comunități vulnerabile din mediul rural, categorii de români afectați de pandemia de coronavirus, pacienți cu boli cronice, dar și refugiați din Ucraina.

Despre Sistemul Medical MedLife

Sistemul Medical MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică si experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

În perioada de pandemie, MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.

Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.