marți, martie 21, 2023
Acasă*120 de directori de școală vor deveni lideri educaționali, prin Academia de...

120 de directori de școală vor deveni lideri educaționali, prin Academia de Leadership și Management Școlar a AVE 

Asociația pentru Valori în Educație (AVE) a dat startul celei de a patra ediții a Academiei de Leadership și Management Școlar, în prezența lui Louka Perry, futurist și expert internațional în educație. Timp de 18 luni, 120 de directori de școală din România se vor pregăti împreună cu specialiști din educație și mentori din business, în programul care aduce cea mai practică pregătire în management școlar. Programul și-a dublat numărul de participanți față de edițiile anterioare.

„Ne bucurăm să anunțăm o nouă ediție a Academiei de Leadership și Management Școlar și să începem lucrul cu directorii din acest an. Directorul fiecărei școli este un vector al schimbării pentru întreaga comunitate din care face parte, tocmai de aceea le suntem alături printr-un program de un an și jumătate, prin intermediul căruia îi sprijinim să obțină și să aducă în școala lor rezultatele pe care și le doresc”, a spus Silvia Toth, director educațional al AVE.

Louka Parry, expert internațional în educație, trainer în Academia de Leadership și Management Școlar de la AVE

Primul modul de formare dedicat directorilor din program a fost ținut de Louka Parry, CEO The Learning Future și futurist și expert pe plan internațional în educație. Louka este unul dintre cei mai importanți colaboratori ai Academiei de Leadership și Management Școlar, implicat în program încă de la prima iterație a acestuia.

„Învățarea leadership-ului este o experiență necesară unui director de școală pentru că, odată ce înțelege implicațiile pe care o astfel de poziție le are, acesta devine la rândul său un exemplu viu, dar și un trainer pentru toți cei din echipa sa. E un dar care, odată dobândit, continuă să dăruiască și să genereze efecte pe termen lung”, a spus Louka Perry, trainer Academia de Leadership și Management Școlar.

Academia pune accentul pe creșterea accesului la educație și a participării școlare a elevilor, dezvoltarea și implicarea profesională a cadrelor didactice, îmbunătățirea rezultatelor elevilor și, nu în ultimul rând, pe dezvoltarea culturii școlii și implicarea comunității.

Peste 150 de directori au absolvit în ultimii 5 ani Academia de Leadership și Management Școlar de la AVE

Până în prezent, au absolvit Academia de Leadership și Management Școlar peste 150 de directori în total, care, ca urmare, au transformat fundamental școlile pe care le conduc. Academia vizează dezvoltarea de competențe de leadership și transformare ale directorilor de școală înrolați în program, chiar din primele luni ale pregătirii lor.

„Am participat cu plăcere la două ore de dialog cu directorii selectați de AVE în cadrul Academiei de Leadership, despre care cred că este un program profesionist şi care va aduce inovație în sistem. Țările cu sisteme performante investesc strategic în dezvoltarea managerilor şi cred că formarea directorilor este un imperativ şi pentru România”, a declarat Sorin Ion, Secretar de Stat pentru Învățământul Preuniversitar la Ministerul Educației.

Pentru că doar directorul de școală este cel care poate să angreneze toate resursele necesare transformării educației, în Academia de Leadership și Management Școlar aceștia au ocazia de a deprinde practici de management prin lucru direct cu lideri din business, care le devin mentori. Obiectivele de lucru alături de mentorul din business se adaptează în funcție de nevoile fiecărui director, ale școlii pe care o conduce și a contextului comunitar.

Academia de Leadership și Management Școlar este un program aflat la al șaselea an, dedicat directorilor sau directorilor adjuncți din școlile, grădinițele și liceele din România. Programul reunește o comunitate valoroasă de directori din întreaga țară, dar și lideri și profesioniști din mediul privat, astfel că dezvoltarea personală și profesională a directorilor are loc prin schimb de bune practici și reflexivitate în decizii. Prima sesiune de lucru s-a desfășurat în Learning Center Genpact România, la birourile din București ale companiei.

Costul de participare la Academia de Leadership și Management Școlar se ridică la aproximativ 3.300 de euro per participant, însă AVE și companiile private care susțin acest program oferă fiecărui participant care provine dintr-o școală publică o bursă în valoare de 2.900 de euro.

AVE (Asociația pentru Valori în Educație) este o organizație non-profit, al cărei principal obiectiv este acela de a aduce sistemul educațional din România în top 10 din Europa, până în 2035. Programele coordonate de AVE sunt Edu Networks, Academia de Leadership și Management Școlar, ALFABETAR și HumanKind. Detalii complete pot fi găsite pe site-ul https://ave-romania.ro/.

 

ARTICOLE SIMILARE

Numărul bibliotecilor școlare a scăzut cu 500, în ultimii doi ani. Accesul la bibliotecă, încă inegal

În ultimii doi ani, numărul bibliotecilor școlare a scăzut constant, de la 6.545 în 2019, la 6.050 în 2022, în vreme ce numărul copiilor...

Irina Rimes devine ambasador AVON și prezintă Hydramatic, primul ruj mat din lume cu nucleu hidratant

AVON  anunță, în premieră, parteneriatul cu Irina Rimes, una dintre cele mai populare artiste din România. Irina s-a remarcat pe piața din România odată...

Târgul de Turism al României de la ROMEXPO, primul pas cu super reduceri spre experiențe de neuitat în destinații de vis

Târgul de Turism al României de la ROMEXPO este în plină desfășurare la ROMEXPO și își așteaptă vizitatorii cu oferte dintre cele mai variate...

S-a lansat platforma de resurse educaţionale pentru „Săptămâna Verde”

Elevii și cadrele didactice au acum la dispoziție o platformă de resurse educaționale, Saptamanaverde.edu.ro, lansată, vineri, de Ministerul Educației și Ministerul Apelor și Pădurilor,...

Programul pentru şcoli al României pentru perioada 2023-2029 a fost pus în dezbatere publică

Ajutorul financiar din partea Uniunii Europene pentru distribuirea fructelor, legumelor şi laptelui în şcoli, în perioada 1 august 2023 - 31 iulie 2029, se...

Știai că îți poți dărui cadoul de 1 și 8 Martie pentru o cauză socială pe Galantom.ro?

Platforma de fundraising Galantom.ro lansează campania de Mărțișor, prin care doamnelor și domnișoarelor își pot dărui cadourile de 1 Martie sau 8 Martie către...

La fiecare două minute, o femeie moare din cauza sarcinii sau a nașterii, potrivit agențiilor ONU

La fiecare două minute, o femeie moare în timpul sarcinii sau al nașterii, potrivit ultimelor estimări prezentate astăzi într-un raport de către agențiile ONU. Raportul...

Calendarul înscrierii în învăţământul primar 2023-2024 a fost trimis la Monitorul Oficial

Ordinul ministrului Educaţiei privind aprobarea calendarului înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2023-2024 a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, anunță Ministerul...

Târg de Mărțișor Învie Tradiția 27 februarie – 1 martie

În perioada 27 februarie - 1 martie 2023, Învie Tradiția va organiza, ca în fiecare an, un târg de mărțișor, cu sute de modele...

Luna iubirii, sărbătorită cu premieră la OCC

Pentru a facilita accesul cât mai multor spectatori la cea mai recentă producție a Operei Comice pentru Copii, conducerea instituției a decis prelungirea ofertei...

Ministerul Educației prezintă lista celor 39 de clădiri cu destinația de învățământ care au risc seismic

Ministerul Educației a anunțat că în urma reactualizării datelor din Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), de către conducerile unităților de învățământ,...

ANCHETĂ: Patru din cinci sesizări având ca obiect infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu...

Patru din cinci sesizări având ca obiect infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu renunțarea...

Putem crește o nouă generație de fete în tech? „Începând cu 7-10 ani fetele își pot pierde interesul în științele exacte, dar motivele nu...

11 februarie a marcat ziua femeilor și fetelor în știință, o zi care a apărut pentru a încuraja meritele și participarea în știință și...

Studiu DENT ESTET privind sănătatea dentară la copii: „Aproape jumătate dintre părinți își duc copilul la dentist pentru o igienizare mai rar de o...

Datele unui studiu realizat de DENT ESTET în colaborare cu Reveal Marketing Research cu privire la comportamentele românilor legate de sănătatea dentară a copiilor...

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă în perioada 25 februarie – 1 martie 2023 la TÂRGUL MĂRȚIȘORULUI

Șnur alb și roșu de mătase, lânică și bumbac, hârtie de ziar, semințe, fetru, ceramică, podoabe, lut, rotițe de ceas, metal, taste de computer,...

„moving [m]others”, un spectacol despre EMOŢIA MATERNITĂŢII pe 1 şi 8 martie la ARCUB

Pe 1 şi 8 martie 2023, de la ora 18.30, ARCUB prezintă la Sala Mare instalaţia performativă despre maternitate „moving others”, organizat de Centrul...

Atelier creativ pentru copii de Mărțișor: „Mărțișug cu meșteșug”, la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București vă invită miercuri, 1 martie 2023, ora 15.30, la atelierul pentru copii „Mărțișug cu meșteșug". Întâlnirea va avea loc la Palatul...

De Ziua internațională a copilului bolnav de cancer, MedLife lansează primul program gratuit de testare genetică pentru copiii recent diagnosticați cu cancer, în vederea...

În România, aproximativ 400 de copii și adolescenți sunt diagnosticați anual cu o formă de cancer, cele mai frecvente fiind leucemiile, urmate de limfoame,...

„SHAME – European Stories”, expoziția care oferă o voce victimelor abuzului trăit în copilărie

Expoziția de fotografie „SHAME - European Stories” a fost inaugurată pe 15 februarie în stația de metrou Piața Unirii 1 din București. Organizată de...

Structura anului școlar 2023-2024, avizată în cadrul Comisiei de Dialog Social

Proiectul de Ordin al ministrului Educației privind structura anului școlar 2023-2024, în forma pusă în consultare publică, a fost avizat marți în cadrul...

15 februarie: Ziua Națională a Lecturii. Ministrul Educației îndeamnă cadrele didactice să organizeze activități de promovare a lecturii

Cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii, ministrul Educației, Ligia Deca, invită cadrele didactice să organizeze activități de promovare a lecturii în școlile în care își desfășoară activitatea. „Pentru...

MAMBricolaj lansează, în premieră, programul „Rabla” pentru produse de bricolaj și accesorii de mobilier uzate

MAMBricolaj, lanț românesc de magazine de materiale și accesorii pentru mobilă, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), lansează, în 20...

Școala de duminică, o nouă sesiune de cursuri, la UNATC

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale" București începe o nouă sesiune de cursuri deschise publicului larg. Indiferent de vârstă sau pregătire, programul UNATC...

Ministerul Educației anunță repartizarea celor 1.200 de posturi de consilieri școlari

Ministerul Educației anunță repartizarea la nivel național a celor 1.200 de noi posturi de consilieri școlari aprobate în decembrie 2022. Ordinul prin care au...

Începe Carnavalul la Opera Comică pentru Copii

În acest weekend are loc evenimentul „Noaptea Carnavalului”, în exclusivitate la Opera Comică pentru Copii. Personajele din spectacolele OCC, cu măști și costume impresionante,...

Compartiment pentru copiii cu autism, la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași

La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria" Iaşi va fi înfiinţat un compartiment adresat copiilor cu patologie din spectrul autist, a anunțat...

Ce vor elevii de la universitatea ideală? Mai multă tehnologie și o programă adaptată la nevoile și realitățile din prezent: liceeni și-au spus dorințele...

Mai multă tehnologie pentru a facilita învățarea, o programă adaptată la nevoile și pasiunile elevilor, teme practice, încurajarea dezvoltării personale și abordarea unor probleme...

MAMBricolaj invită pasionații de bricolaj și DIY la ”Școala de Mobilă”

MAMBricolaj, lanț românesc de magazine de materiale și accesorii pentru mobilă, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), lansează din 26...

Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023

Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp...

Ziua Mondială a Zonelor Umede la Muzeul Antipa

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” împreună cu Primăria Municipiului București, Direcția de Mediu - Serviciul Ecologie Urbană și Administrația Parcul Natural Văcărești...

Ultimele stiri

Cele mai citite