Un nou caz de variola maimuței a fost diagnosticat în România, fiind vorba despre un bărbat de 38 de ani din Argeș, a anunțat Ministerul Sănătății.

Simptomele au apărut pe data de 8 iulie. Acesta s-a prezentat la o clinică medicală iar investigațiile de laborator au confirmat că pacientul este infectat cu variola maimuței. Bărbatul este internat.

A fost declanșată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacților direcți. Până în acest moment, în România au fost diagnosticate cu variola maimuței 15 persoane.