ANPC a anunţat că a verificat modul în care Societatea de Transport Bucureşti, aflată în administrarea Primăriei Capitalei, a dus la îndeplinire măsurile dispuse de comisari în urma precedentului control, care a vizat condiţiile de derulare a transportului comun în Bucureşti. ANPC a revenit în control la STB, care nu a remediat toate deficiențele

“Cerem scuze bucureştenilor! La ei ne gândim atunci când acționăm! Pentru a redresa STB, trebuie curaj, proiecte şi predictibilitate. Este totul vechi! Dar de ce este şi murdar?Poate fi şi distrus, dar nu are logică să nu repari! Şi tot aşa! Mopuri, substanțe şi oameni prea puțini. Suntem urmăriţi de neputința unor căpetenii inutile!”, a declarat Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Astfel, comisarii din cadrul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov au făcut 15 acţiuni de control şi recontrol, prin care au verificat 765 de mijloace de transport în comun.

Au fost verificate 514 autobuze, fiind oprite temporar, până la remedierea abaterilor constatate, 61 dintre acestea, 75 de troleibuze, fiind oprite temporar patru dintre acestea, 176 de tramvaie, fiind oprite temporar 18 dintre acestea, până la remedierea abaterilor constatate.

Echipele de control au descoperit în mijloacele de transport în comun resturi alimentare, praf în strat gros, rugină în exces, geamuri neigienizate, sistem de ventilare plin de praf. Igienizarea şi lipirea linoleumului sau înfiletarea şuruburilor slăbite au fost realizate în timpul controlului, pentru ca mijloacele de trasport să poată ieşi pe traseu, a precizat ANPC.

Comisarii au mai găsit un sistem de iluminat interior parţial funcţional şi au constat că peste 85 de tramvaie nu sunt dotate cu rampă de acces pentru persoane cu dizabilităţi.

De asemenea, în mijloacele de transport în comun erau geamuri sparte, podea înfundată, şuruburi slăbite, linoleum dezlipit şi îndoit, scaune deteriorate, unele cu tapiţeria ruptă, uzată, neigienizată, îmbâcsită de praf, mânere lipsă, rupte, fără protecţie, scaune cu structură din lemn exfoliată, podea cu aplicaţii suplimentare de linoleum, geamuri cu inscripţii (făcute de pasageri) cu marker permanent, care nu pot fi curăţate, cu burdufe deteriorate, neigienizate corespunzător, vandalizate interior/exterior (tip graffiti), barele de susţinere având protecţia de poliuretan ruptă.

Totodată, alte nereguli au fost utilizarea, pentru igienizare, a unor materiale (cârpe, mopuri etc.) insalubre, a unor chiuvete pentru igienizarea materialelor cu rugină şi praf în exces, clădirea deteriorată, aflată într-o stare avansată de degradare (bucăţi de tavan lipsă, pereţii şi podeaua deteriorate, cu denivelări, căi de acces deteriorate etc.), lipsa informaţiilor legate de traseu sau modalitatea de achiziţie a călătoriei, neafişarea autorizărilor RAR.

ANPC a menţionat că acţiunea de control nu este încă finalizată.

Un control similar a avut loc în martie, la depouri şi autobaze ale Societăţii de Transport Bucureşti.