În premieră absolută, la Opera Comică pentru Copii are loc pe 21 și 22 mai primul spectacol senzorial și muzical adresat bebelușilor. Bubu și Anotimpurile este un concept creativ semnat de Andreea Soare și Irina Furdui, dedicat celor mai mici spectatori din România, cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani. Proiectul folosește elemente de stimulare senzorială cu scopul de a-i acomoda pe cei mici cu muzica de factură clasică, prin reorchestrări special realizate pentru ei de muzicianul Damian Vlad. Sunetele utilizate sunt calibrate timbral în așa fel încât să genereze copiilor o stare de receptivitate, de deschidere către lumea spectacolului. Ghidajul narativ al povestitorului este coordonat de psihologul Gabriela Maalouf. Scenografia este semnată de Vladimir Turturica.

Spectacolul ,,Bubu și Anotimpurile” este prima creație de artă realizată special pentru bebeluși și pentru interacțiunea dintre copii și părinți, pentru că participarea părinților în timpul spectacolului este absolut necesară, chiar obligatorie. Proiectul propune un tip de interacțiune culturală cu efect și în afara spațiului de spectacol, oferind ustensile noi pe care părinții le pot utiliza mai departe, în comunicarea cu copilul și introducerea lui treptată în lumea artistică.

Spectacolul are la bază un scenariu fix, dar și un important element improvizatoric, ce va fi generat de interacțiunea cu copiii. Astfel, fiecare reprezentație va fi unică și interactivă, putând participa maxim 15 copii cu însoțitorii lor. Focusul educativ al proiectului este îndreptat către dezvoltarea emoțională a copilului și experiențe senzoriale (olfactive, kinestezice, auditive, vizuale), dar și ghidarea părinților către metode de monitorizare a dezvoltării psihologice și preferințelor pe care copiii le manifestă, nativ.

Personajul principal creionat de echipa de creație și cel care va interacționa cu micii spectatori se numește Bubu și își dorește să devină cel mai simpatic ghid al copiilor până în 3 ani către universuri magice ale anotimpurilor, sunetelor și limbajului mimico-gestual.

Noaptea Muzeelor la Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii se alătură, pentru al șaptelea an consecutiv, inițiativei globale „Noaptea Muzeelor” (14 mai) și le oferă experiențe unice și memorabile spectatorilor săi, indiferent de vârstă!  Sâmbătă, pe 14 mai, în intervalul orar 20-23, instituția din Calea Giulești nr. 16 a pregătit trei spectacole interactive cu durata de câte 30 de minute fiecare, programate din oră în oră, la 20, 21 și 22, în Sala Mare. Accesul publicului este gratuit, în limita celor 424 de locuri disponibile pentru o reprezentație.

Cele trei evenimente interactive aduc în atenția spectatorilor mici și mari cele trei instanțe ale spectacolului muzical pentru care este cunoscută Opera Comică pentru Copii: vocală, coregrafică și instrumentală. Soliștii vocali, balerinii și instrumentiștii teatrului vor întâmpina publicului atât pe scenă, cât și prin intermediul tehnologiei, în reprezentații de câte 30 de minute, începând cu ora 20. Accesul pentru prima reprezentație începe de la ora 19:30.

De asemenea, toți cei care vor păși pragul Operei Comice pentru Copii cu ocazia Nopții Muzeelor, se vor putea bucura și de atracțiile din curtea instituției, în Grădina OCC, care va avea un program prelungit până la ora 23, cu ocazia acestui eveniment.

Artiști români pentru artiști ucraineni

Sâmbătă, 14 mai, de la ora 11, are loc o reprezentație suplimentară a baletului „Fetița cu Chibrituri”, în cadrul campaniei „Artiști români pentru artiști ucraineni”, inițiată de UNITER. Accesul în sală este asigurat în urma achiziționării de bilete cu un cost unic de 30 de lei, prin intermediul platformei bilete.ro.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către  soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole  de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”,  „Abonamente” sau „Voluntariat”.

Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.