Curtea Constituţională a României a stabilit că legea prin care se permite folosirea gratuită a terenurilor de sport din curtea şcolii şi în afara orelor de program are un caracter neclar şi imprecis în privinţa modalităţii în care se realizează acest “drept de a folosi”.

Curtea Constituţională a publicat, miercuri, motivarea deciziei din 6 aprilie prin care a admis sesizarea formulată de Guvernul României şi a constatat că este neconstituţională Legea pentru modificarea art.6 alin.(9) din Legea educaţiei fizice şi sportului 69/2000.

Curtea a stabilit că cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce predictibilitatea/ previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează. Totodată, Curtea a invocat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi – Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi – S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109″, se precizează în documentul citat de Agerpres.ro.

În concret, spun judecătorii constituţionali, cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Or, legea criticată nu îndeplineşte exigenţele de calitate a legii mai sus menţionate.

Magistraţii arată că reglementarea criticată creează dificultăţi de adaptare a conduitei destinatarilor săi, atât persoanele fizice şi juridice beneficiare (aşa-numiţii ‘terţi’), cât şi ‘unităţile şi instituţiile de învăţământ’. Aceasta întrucât, aşa cum rezultă şi din compararea diverselor variante normative (iniţiator, Camera de reflecţie, Camera decizională), în forma legii adoptate nu este clar dacă o categorie de terţi (aşa-numiţii ‘adulţi’ din forma iniţială a legii) mai au acces sau nu la infrastructura sportivă şcolară în aer liber şi în ce condiţii, întrucât această ipoteză normativă nu se mai regăseşte în alin.(9) al art.6 în forma adoptată de Parlament. Astfel, în privinţa persoanelor fizice, aflate în ipoteza normativă a lit.a) a art.6 alin.(9), legiuitorul stabileşte accesul gratuit al copiilor în infrastructura sportivă şcolară în aer liber, fără a se referi în niciun mod la categoria adulţilor. Ar rezulta că, de fapt, adulţii nu mai au deloc acces la infrastructura sportivă şcolară în aer liber. Noţiunea generală de ‘persoane fizice’ este utilizată numai atunci când legiuitorul se referă la ‘infrastructura sportivă acoperită’, unde ‘persoanele fizice pot avea acces gratuit sau cu plată'”, explică CCR.

Conform motivării, lipsa de predictibilitate a legii este determinată, de asemenea, şi de modul de reglementare a art. II, care stabileşte în sarcina unităţilor şi instituţiilor de învăţământ întocmirea, “după caz”, a unui “regulament ce va cuprinde norme privind modul de utilizare al bazelor şi instalaţiilor sportive proprii, prevăzute la art.6 alin.(9) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000”.

Magistraţii menționează că nu se înţelege ce obligaţii incumbă “terţilor” utilizatori, persoane fizice şi juridice, raportat la exprimarea foarte generală a legii, prin sintagma “obligaţia respectării desfăşurării normale a programelor şi activităţilor de învăţământ”. Din această perspectivă se impune, aşa cum se menţionează şi în punctul de vedere exprimat în cauză de Ministerul Educaţiei, corelarea modificării legislative cu dispoziţiile Legii educaţiei naţionale 1/2011, cu luarea în considerare a competenţei legale a unităţilor şi a instituţiilor de învăţământ, precum şi a garanţiilor desfăşurării procesului de învăţământ acolo menţionate.

Patru judecători au avut însă o opinie separată în acest caz, considerând că actul normativ este constituţional.