joi, martie 30, 2023
Acasă*1.391 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare în cadrul celui...

1.391 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare în cadrul celui mai mare program de sprijinire a participării la educație din istoria recentă a României: Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

Ministerul Educației a anunțat că a finalizat selecția proiectelor ce urmează a fi finanțate în prima etapă a Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS).

Au fost depuse 1.474 de cereri de finanțare, dintre care 1.431 au fost declarate eligibile. În urma evaluării de către experți externi a calității planurilor de acțiune propuse de unitățile de învățământ, 1.391 de proiecte au obținut cel puțin 6 puncte din 10, deci îndeplinesc condițiile pentru finanțare conform metodologiei.

Pentru a veni cât mai rapid și mai eficient în sprijinul solicitărilor comunității școlare, deși inițial era prevăzută finanțarea a 750 de unități de învățământ în această primă fază, Ministerul Educației a decis să selecteze și să finanțeze toate proiectele care îndeplinesc condițiile de finanțare conform metodologiei. Astfel, toate cele 1.391 de unități de învățământ (fișier pdf) care au obținut minimum 6/10 puncte vor fi invitate să încheie contracte de finanțare în perioada următoare și vor avea la dispoziție trei ani pentru a atinge obiectivele propuse.

Pentru o analiză mai detaliată, vă invităm să consultați informațiile de mai jos și din documentul atașat (fișier excel).

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) este cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată” și a fost aprobat de Comisia Europeană pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență  cu o valoare de 543 milioane euro. Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), care stă la baza implementării programului, este un instrument dezvoltat și pilotat de Ministerul Educației cu sprijinul Băncii Mondiale și cu finanțare prin Instrumentul de asistență tehnică DG REFORM al Comisiei Europene.

În cadrul PNRAS sunt eligibile toate unitățile de învățământ cu risc ridicat și mediu de abandon școlar. Indicatorii surprind aspecte educaționale esențiale și valorifică o bază de date de 4.627 de școli din învățământul secundar inferior care au statutul de persoană juridică în rețeaua școlară actuală. În urma finalizării primei etape de selecție, situația arată astfel:

  • Cereri de finanțare depuse: 1.474
  • Cereri de finanțare eligibile: 1.431
  • Cereri aprobate spre finanțare: 1.391, dintre care care:
    • 1114 din mediul rural (80%) și 277 din mediul urban (20%).
    • 419 din zone cu marginalizare peste medie și severă și 260 din zone cu marginalizare medie și dezavantajate

Valoarea totală a granturilor finanțate este de peste 191 milioane euro + TVA; valoarea medie/grant este de 138.000 euro + TVA.

PNRAS reprezintă răspunsul Ministerului Educației la problematica părăsirii timpurii a școlii și a abandonului școlar, se adresează elevilor aflaţi în risc de abandon, în special elevi aparţinând grupurilor vulnerabile, elevi aparţinând minorităţii rome, elevi din mediul rural și urban mic, elevi cu dizabilităţi sau cerințe educaționale speciale (CES), elevi din comunităţi dezavantajate economic, copii în risc de excluziune socială pe fondul sărăciei, lipsa locuinței, familie monoparentală, familii dezorganizate, elevi expuși altor riscuri sociale. Programul este unul de susținere a reformei sistemului educațional, iar obiectivele sale sunt pliate pe realitatea și nevoile educaționale ale fiecărui elev în parte și ale tuturor elevilor dintr-o școală, iar în implementarea lui se vor regăsi și componente sociale.

Conform practicilor internaționale, PNRAS utilizează trei pârghii pentru a fi sustenabil:

– autonomia școlii în utilizarea resurselor – granturile vor fi implementate direct de către unitățile de învățământ, în colaborare cu comunitatea locală;

– răspundere pentru rezultate – sunt stabilite țintele ce trebuie atinse la nivel de școală: o rată mai mare de înscriere, o rată mai mică de absenteism, o rată mai mare de participare la examenele naționale, un procent mai mare de elevi care reușesc sa promoveze examenul de final de ciclu cu cel puțin nota 6;

– evaluare – monitorizarea elevilor detectați în risc de abandon pentru a fi sprijiniți prin planuri individuale de învățare.

Astfel, PNRAS este cel mai mare program de sprijinire a participării la educație din istoria recentă a României și primul program coerent la nivel național care urmărește scalarea unor măsuri dovedite eficiente la nivel local, individual, în scopul atingerii unui important obiectiv de țară: creșterea gradului de echitate a sistemului de învățământ.

ARTICOLE SIMILARE

România, detronată de Bulgaria din prima poziție în Uniunea Europeană la un capitol sumbru: mortalitatea infantilă

Efortul Salvați Copiii de a întări maternitățile și secțiile de pediatrie și terapie intensivă neonatală în a asigura tratament medical adecvat și imediat copiilor...

Asigurările RCA de la Leader Team Broker pot fi cumpărate și prin aplicația 24pay, fără costuri suplimentare

Asigurările de răspundere civilă auto (RCA) emise de Leader Team Broker, jucător cheie pe piața asigurărilor de nișă din România și din Europa, sunt...

Cea de-a șasea ediție a Green Tech & Film Festival, între 29 martie – 7 aprilie, la Promenada Mall

Primăvara aceasta, Promenada Mall este gazda celei de-a șasea ediții a Green Tech & Film Festival, care se va desfășura între 29 martie și...

Endometrioza – boala pentru care diagnosticarea corectă poate să dureze chiar si 7-12 ani

Prima luna de primăvară este cunoscută în lumea medicală că fiind luna conștientizării și informării despre endometrioză. Statisticile arată că la nivel mondial, cel puțin...

Numărul bibliotecilor școlare a scăzut cu 500, în ultimii doi ani. Accesul la bibliotecă, încă inegal

În ultimii doi ani, numărul bibliotecilor școlare a scăzut constant, de la 6.545 în 2019, la 6.050 în 2022, în vreme ce numărul copiilor...

Irina Rimes devine ambasador AVON și prezintă Hydramatic, primul ruj mat din lume cu nucleu hidratant

AVON  anunță, în premieră, parteneriatul cu Irina Rimes, una dintre cele mai populare artiste din România. Irina s-a remarcat pe piața din România odată...

Târgul de Turism al României de la ROMEXPO, primul pas cu super reduceri spre experiențe de neuitat în destinații de vis

Târgul de Turism al României de la ROMEXPO este în plină desfășurare la ROMEXPO și își așteaptă vizitatorii cu oferte dintre cele mai variate...

S-a lansat platforma de resurse educaţionale pentru „Săptămâna Verde”

Elevii și cadrele didactice au acum la dispoziție o platformă de resurse educaționale, Saptamanaverde.edu.ro, lansată, vineri, de Ministerul Educației și Ministerul Apelor și Pădurilor,...

Programul pentru şcoli al României pentru perioada 2023-2029 a fost pus în dezbatere publică

Ajutorul financiar din partea Uniunii Europene pentru distribuirea fructelor, legumelor şi laptelui în şcoli, în perioada 1 august 2023 - 31 iulie 2029, se...

Știai că îți poți dărui cadoul de 1 și 8 Martie pentru o cauză socială pe Galantom.ro?

Platforma de fundraising Galantom.ro lansează campania de Mărțișor, prin care doamnelor și domnișoarelor își pot dărui cadourile de 1 Martie sau 8 Martie către...

La fiecare două minute, o femeie moare din cauza sarcinii sau a nașterii, potrivit agențiilor ONU

La fiecare două minute, o femeie moare în timpul sarcinii sau al nașterii, potrivit ultimelor estimări prezentate astăzi într-un raport de către agențiile ONU. Raportul...

Calendarul înscrierii în învăţământul primar 2023-2024 a fost trimis la Monitorul Oficial

Ordinul ministrului Educaţiei privind aprobarea calendarului înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2023-2024 a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, anunță Ministerul...

Târg de Mărțișor Învie Tradiția 27 februarie – 1 martie

În perioada 27 februarie - 1 martie 2023, Învie Tradiția va organiza, ca în fiecare an, un târg de mărțișor, cu sute de modele...

Luna iubirii, sărbătorită cu premieră la OCC

Pentru a facilita accesul cât mai multor spectatori la cea mai recentă producție a Operei Comice pentru Copii, conducerea instituției a decis prelungirea ofertei...

Ministerul Educației prezintă lista celor 39 de clădiri cu destinația de învățământ care au risc seismic

Ministerul Educației a anunțat că în urma reactualizării datelor din Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), de către conducerile unităților de învățământ,...

ANCHETĂ: Patru din cinci sesizări având ca obiect infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu...

Patru din cinci sesizări având ca obiect infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu renunțarea...

Putem crește o nouă generație de fete în tech? „Începând cu 7-10 ani fetele își pot pierde interesul în științele exacte, dar motivele nu...

11 februarie a marcat ziua femeilor și fetelor în știință, o zi care a apărut pentru a încuraja meritele și participarea în știință și...

Studiu DENT ESTET privind sănătatea dentară la copii: „Aproape jumătate dintre părinți își duc copilul la dentist pentru o igienizare mai rar de o...

Datele unui studiu realizat de DENT ESTET în colaborare cu Reveal Marketing Research cu privire la comportamentele românilor legate de sănătatea dentară a copiilor...

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă în perioada 25 februarie – 1 martie 2023 la TÂRGUL MĂRȚIȘORULUI

Șnur alb și roșu de mătase, lânică și bumbac, hârtie de ziar, semințe, fetru, ceramică, podoabe, lut, rotițe de ceas, metal, taste de computer,...

„moving [m]others”, un spectacol despre EMOŢIA MATERNITĂŢII pe 1 şi 8 martie la ARCUB

Pe 1 şi 8 martie 2023, de la ora 18.30, ARCUB prezintă la Sala Mare instalaţia performativă despre maternitate „moving others”, organizat de Centrul...

Atelier creativ pentru copii de Mărțișor: „Mărțișug cu meșteșug”, la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București vă invită miercuri, 1 martie 2023, ora 15.30, la atelierul pentru copii „Mărțișug cu meșteșug". Întâlnirea va avea loc la Palatul...

De Ziua internațională a copilului bolnav de cancer, MedLife lansează primul program gratuit de testare genetică pentru copiii recent diagnosticați cu cancer, în vederea...

În România, aproximativ 400 de copii și adolescenți sunt diagnosticați anual cu o formă de cancer, cele mai frecvente fiind leucemiile, urmate de limfoame,...

„SHAME – European Stories”, expoziția care oferă o voce victimelor abuzului trăit în copilărie

Expoziția de fotografie „SHAME - European Stories” a fost inaugurată pe 15 februarie în stația de metrou Piața Unirii 1 din București. Organizată de...

Structura anului școlar 2023-2024, avizată în cadrul Comisiei de Dialog Social

Proiectul de Ordin al ministrului Educației privind structura anului școlar 2023-2024, în forma pusă în consultare publică, a fost avizat marți în cadrul...

15 februarie: Ziua Națională a Lecturii. Ministrul Educației îndeamnă cadrele didactice să organizeze activități de promovare a lecturii

Cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii, ministrul Educației, Ligia Deca, invită cadrele didactice să organizeze activități de promovare a lecturii în școlile în care își desfășoară activitatea. „Pentru...

MAMBricolaj lansează, în premieră, programul „Rabla” pentru produse de bricolaj și accesorii de mobilier uzate

MAMBricolaj, lanț românesc de magazine de materiale și accesorii pentru mobilă, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), lansează, în 20...

Școala de duminică, o nouă sesiune de cursuri, la UNATC

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale" București începe o nouă sesiune de cursuri deschise publicului larg. Indiferent de vârstă sau pregătire, programul UNATC...

Ministerul Educației anunță repartizarea celor 1.200 de posturi de consilieri școlari

Ministerul Educației anunță repartizarea la nivel național a celor 1.200 de noi posturi de consilieri școlari aprobate în decembrie 2022. Ordinul prin care au...

Începe Carnavalul la Opera Comică pentru Copii

În acest weekend are loc evenimentul „Noaptea Carnavalului”, în exclusivitate la Opera Comică pentru Copii. Personajele din spectacolele OCC, cu măști și costume impresionante,...

Compartiment pentru copiii cu autism, la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași

La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria" Iaşi va fi înfiinţat un compartiment adresat copiilor cu patologie din spectrul autist, a anunțat...

Ultimele stiri

Cele mai citite