vineri, martie 31, 2023
AcasăStiriAlina Gorghiu anunță că au fost strânse semnături pentru înfiinţarea unei comisii...

Alina Gorghiu anunță că au fost strânse semnături pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru abuzurile asupra minorilor

O comisie de anchetă pentru abuzurile comise asupra minorilor din centrele rezidenţiale va fi înfiinţată la Senat, fiind deja strânse semnăturile necesare în acest sens, a declarat marţi vicepreşedintele Senatului, Alina Gorghiu.

“S-au strâns semnăturile necesare pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru abuzurile comise asupra minorilor din centrele rezidenţiale, sper să devină realitate foarte curând într-un plen al Senatului această comisie (…). Va trebui să găsim soluţii în timp real pentru toate aceste fapte. Viitorul este digital, obligaţia care ne revine este de a-l construi sigur şi o să consider această conferinţă ca unul din paşii care vor ajuta pentru securizarea internetului pentru copiii noştri”, a declarat Gorghiu, la o conferinţă a Organizaţiei Salvaţi Copiii pe tema siguranţei pe internet, găzduită de Senat.

Ea a precizat că trebuie gândite soluţii pentru protejarea copiilor, astfel încât aceştia să nu cadă “în plasa prădătorilor cibernetici de orice natură”.

“Trebuie gândite soluţii să protejăm copiii, astfel încât să nu cadă în plasa prădătorilor cibernetici de orice natură. E un lucru de care cu toţii avem nevoie şi cred că orice dialog, orice dezbatere ne poate ajuta să identificăm soluţiile potrivite. Internetul ne-a oferit foarte multe servicii (…), mediul online nu este mediul 100% sigur, mai ales pentru tineri şi adolescenţi, mai ales pentru copii la vârste fragede (…). Este foarte dificil să restrângi accesul copiilor la online (…). Avem nevoie de mult mai multe pârghii, sunt foarte atentă la posibilele mişcări legislative (…). Este un proiect care sper că, într-un final, cu ajutorul domnului ministru (n.r. Sorin Cîmpeanu), cu ajutorul colegilor mei din Cameră, să-şi găsească rezolvarea, şi anume suspendarea cadrelor didactice acuzate de fapte penale contra persoanei. Ştiţi că în momentul acesta dacă un profesor săvârşeşte acte sexuale sau hărţuieşte un elev, este în continuare la catedră? Proiectul zace undeva în sertarele Camerei Deputaţilor”, a subliniat Gorghiu.

Potrivit senatorului liberal, ar trebui raportate ştirile false sau discursurile instigatoare la ură, pentru că acestea pot ajunge la copii şi le pot influenţa caracterul şi acţiunile.

“Nu mai avem voie, de acum încolo, atunci când suntem în online, să ignorăm o ştire falsă, de exemplu. Ar trebui să fim foarte atenţi şi să le raportăm. Nu ar trebui să mai acceptăm discursuri instigatoare la ură şi la violenţă în mediul online, le vedeţi la tot pasul şi ele nasc, la rândul lor, monştri. Oricare din acest text, fake-news-uri, discursuri instigatoare la ură şi la violenţă, pot ajunge la un copil şi pot, din păcate, să-i schimbe caracterul şi acţiunile acestui copil. Este primul pas care îl introduce pe copil în lumea violentă a internetului şi îl transformă în victimă sigură. Cyberlink-ul, prădătorii sexuali cibernetici, jocurile, pornografia infantilă sunt acţiuni care distrug caractere ale copiilor şi nu de puţine ori distrug vieţile copiilor. România nu e ferită de genul acesta de abuz, anul trecut esc_abuz a înregistrat peste 7.000 de sesizări de conţinut periculos pe net, din care 4.500 au fost imagini şi materiale înfăţişând abuzul sexual asupra copiilor. Eu sunt convinsă că aceste cifre pe care ni le prezintă oficial diverse instituţii nu sunt nici pe departe realitatea concretă. Cred că putem vorbi de cifre care sunt de zeci, de sute de ori mai mari decât datele oficiale”, a arătat Gorghiu.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a trimis un mesaj online cu acest prilej, iar Maria-Mădălina Turza, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului, a vorbit în cadrul dezbaterii.

Studiul sociologic privind “Folosirea internetului de copii şi adolescenţi” a fost prezentat în cadrul dezbaterii intitulate “Cum s-a schimbat comportamentul copiilor şi adolescenţilor pe internet după 2 ani de pandemie?”,organizată în parteneriat cu Senatul României şi moderată de Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii, la care au luat parte reprezentanţi ai Senatului şi Guvernului României, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Secţiei de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice din cadrul DIICOT şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţional.

Reprezentanţii autorităţilor au oferit detalii procedurale şi statistici privind modul de lucru şi de intervenţie în cazuri de abuz sexual asupra copiilor, propunând, totodată, soluţii pentru îmbunătăţirea politicilor publice cu privire la siguranţa copiilor în mediul online.

Cu acelaşi prilej, Organizaţia Salvaţi Copiii a lansat şi raportul privind cazuistica liniei de raportare a abuzurilor asupra copiilor esc_abuz. În cadrul dezbaterii au fost prezentate şi rezultatele programului Ora de Net din anul 2021. Deşi afectat de pandemie şi restricţii, pe parcursul anului trecut, centrul de siguranţă online din România a continuat atât activităţile educaţionale, cât şi pe cele de sprijinire a copiilor, părinţilor şi cadrelor didactice, astfel încât utilizarea internetului să se desfăşoare într-un mod cât mai sigur, util şi eficient. Activităţile au constat în sesiuni de informare şi concursuri şcolare care au implicat peste 40.015 de copii şi 6.000 de adulţi la nivel naţional, precum şi campanii, conferinţe şi evenimente online care au adunat sute de mii de vizualizări.

“După doi ani de pandemie şi restricţii sociale, perioadă în care copiii au fost de multe ori bulversaţi de schimbările pe care au fost nevoiţi să le parcurgă şi să înveţe să facă faţă unui val important de ştiri contrafăcute şi dezinformări, efectele asupra lor sunt de necontestat. Numărul fără precedent de rapoarte primit de Salvaţi Copiii pe parcursul anului trecut este doar un indiciu al situaţiei extrem de grave în care se află copiii, de multe ori fără ca noi, adulţii, să aflăm despre dificultăţile prin care ei trec atunci când navighează pe internet. Din păcate, de cele mai multe ori, atât părinţii, cât şi autorităţile află când deja este prea târziu”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

ARTICOLE SIMILARE

România, detronată de Bulgaria din prima poziție în Uniunea Europeană la un capitol sumbru: mortalitatea infantilă

Efortul Salvați Copiii de a întări maternitățile și secțiile de pediatrie și terapie intensivă neonatală în a asigura tratament medical adecvat și imediat copiilor...

S-a lansat platforma de resurse educaţionale pentru „Săptămâna Verde”

Elevii și cadrele didactice au acum la dispoziție o platformă de resurse educaționale, Saptamanaverde.edu.ro, lansată, vineri, de Ministerul Educației și Ministerul Apelor și Pădurilor,...

Programul pentru şcoli al României pentru perioada 2023-2029 a fost pus în dezbatere publică

Ajutorul financiar din partea Uniunii Europene pentru distribuirea fructelor, legumelor şi laptelui în şcoli, în perioada 1 august 2023 - 31 iulie 2029, se...

Știai că îți poți dărui cadoul de 1 și 8 Martie pentru o cauză socială pe Galantom.ro?

Platforma de fundraising Galantom.ro lansează campania de Mărțișor, prin care doamnelor și domnișoarelor își pot dărui cadourile de 1 Martie sau 8 Martie către...

La fiecare două minute, o femeie moare din cauza sarcinii sau a nașterii, potrivit agențiilor ONU

La fiecare două minute, o femeie moare în timpul sarcinii sau al nașterii, potrivit ultimelor estimări prezentate astăzi într-un raport de către agențiile ONU. Raportul...

Ministerul Educației prezintă lista celor 39 de clădiri cu destinația de învățământ care au risc seismic

Ministerul Educației a anunțat că în urma reactualizării datelor din Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), de către conducerile unităților de învățământ,...

ANCHETĂ: Patru din cinci sesizări având ca obiect infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu...

Patru din cinci sesizări având ca obiect infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu renunțarea...

Studiu DENT ESTET privind sănătatea dentară la copii: „Aproape jumătate dintre părinți își duc copilul la dentist pentru o igienizare mai rar de o...

Datele unui studiu realizat de DENT ESTET în colaborare cu Reveal Marketing Research cu privire la comportamentele românilor legate de sănătatea dentară a copiilor...

Aproape o treime din contribuabilii români își exercită dreptul de a susține cauze socio-umanitare, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit

Mai puțin de o treime din contribuabilii români (27,42%) care ar fi putut să susțină cauze sociale și-au exercitat acest drept în 2002, prin...

De Ziua internațională a copilului bolnav de cancer, MedLife lansează primul program gratuit de testare genetică pentru copiii recent diagnosticați cu cancer, în vederea...

În România, aproximativ 400 de copii și adolescenți sunt diagnosticați anual cu o formă de cancer, cele mai frecvente fiind leucemiile, urmate de limfoame,...

„SHAME – European Stories”, expoziția care oferă o voce victimelor abuzului trăit în copilărie

Expoziția de fotografie „SHAME - European Stories” a fost inaugurată pe 15 februarie în stația de metrou Piața Unirii 1 din București. Organizată de...

„Plan de Viață”, o șansă pentru tinerii care părăsesc centrele de plasament. Rezultatele primei ediții a proiectului

AFI Europe România și Asociația The Social Incubator anunță rezultatele primei ediții a programului de responsabilitate socială „Plan de Viață” desfășurat în perioada Ianuarie...

Compartiment pentru copiii cu autism, la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași

La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria" Iaşi va fi înfiinţat un compartiment adresat copiilor cu patologie din spectrul autist, a anunțat...

Bucureștiul face primii pași pentru a deveni oraș prieten al copiilor

Primăria Capitalei și UNICEF au semnat un acord prin care municipalitatea va fi sprijinită pentru a participa la Inițiativa Localități Prietene ale Copiilor Primăria Capitalei...

Soluție inovatoare pentru râuri mai curate: 5 râuri din România beneficiază, de anul acesta, de capcane plutitoare care colectează deșeurile

Brandul de apă minerală naturală Dorna a instalat sisteme de curățare pe unele dintre cele mai importante râuri din România  Dorna, primul brand de apă...

Studiu AVON: Creșterile alarmante ale costurilor de zi cu zi determină 80% dintre femei să caute surse suplimentare de venit

Un studiu realizat de AVON la nivel global, inclusiv pe România, arată că un procent uriaș de 98% dintre femei a fost afectat de...

Fundația FAN Courier a extins programul de burse ”Elev de liceu” pentru prima generație de studenți

Fundația FAN Courier a extins, începând din acest an, programul de burse ”Elev la liceu” și oferă susținere pe durata studiilor universitare primei generații...

Peste 15.000 de copii și părinți au învățat cele mai importante reguli de circulație alături de Gașca Zurli, în cadrul spectacolului „SuperPietonii”

Regulile de circulație rutieră se învață foarte ușor prin cântece și jocuri! Peste 15.000 de copii, părinți și bunici, din 10 orașe ale țării,...

Ambasadorii Mediului din capitală sunt elevii Școlii Profesionale Speciale nr. 3!

Copiii cu nevoi speciale au strâns peste 5,5 tone de deșeuri reciclabile în concursul organizat de ASAP Știm cine sunt Ambasadorii Mediului, din București! Cu...

Tiny Trainers – Primul joc pe smartphone pentru copiii cu Atrofie Musculară Spinală disponibil în limba română

Tiny Trainers este un joc sub formă de aplicație pentru smartphone care îi ajuta pe copiii care suferă de Atrofie Musculară Spinală (AMS) să...

PrimoHUB: Un nou centru de joacă, învățare și parenting își deschide porțile în București

Primăria București, prin Direcția Generală de Asistență Socială și a Municipiului București (DGASMB), Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională și...

Nu le putem aduce familiile înapoi, dar le putem vindeca sufletul copiilor abandonați. Mii de copii instituționalizați au nevoie de psihoterapie în lupta cu...

Ajungem MARI, cel mai mare program educațional în sprijinul copiilor din sistemul de protecție din România, dă startul campaniei „Suflet fragil, caut o inimă...

Copiii români sunt victime directe ale sărăciei: 16,81 % dintre copiii de 15 ani nu merg la școală, de aproape șase ori mai mult...

Festivalul Brazilor de Crăciun asigură accesul la școală pentru copiii vulnerabilizați de sărăcie și război Florentina are 16 ani și până la 12 ani nu...

Habitat for Humanity România demarează o campanie de strângere de fonduri pentru a oferi copiilor din comunitățile vulnerabile un loc pe care să îl...

Organizația Habitat for Humanity România lansează, la finalul acestui an, un apel de mobilizare către publicul larg, prin intermediul campaniei de strângere de fonduri...

Sumă forfetară pentru asigurarea transportului elevilor navetiști, aprobată prin ordonanță de urgență

Guvernul a adoptat, joi, Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, prin care se propune introducerea unei sume forfetare...

ING Bank și Fitbit lansează o campanie prin care încurajează românii să facă mai multă mișcare

ING Bank și Fitbit, parte din Google, încurajează românii să facă mai multă mișcare prin campania „Pași către un stil de viață mai activ”,...

Cauza copiilor ucraineni, pe agenda Festivalului Brazilor de Craciun. Peste 760.000 euro, stransi anul trecut

Ajuns la cea de-a 22-a ediție,  Festivalul Brazilor de Crăciun va pleda pentru accesul la educație al copiilor vulnerabili, atât din cauze socio-economice, cât...

Libris și Salvați Copiii duc cărțile mai aproape de 33.116 de elevi cu acces limitat la lectură

Peste 11.000 de volume vor fi donate în a patra ediție a proiectului CarteTeca celor 53 de biblioteci câștigătoare Libris donează pentru al patrulea an...

Companiile și instituțiile publice care realizează achiziții sustenabile sunt invitate să se înscrie la prima ediție a competiției ”Achiziții sustenabile. Premiile cu impact social...

Asociația Centrul pentru Legislație Nonprofit, împreună cu partenerii Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj și Asociația Ateliere fără Frontiere, organizează prima ediție a competiției...

CJI și UNICEF invită toți profesorii și elevii să participe la cea mai mare lecție de educație media din România

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și UNICEF invită profesorii, învățătorii și elevii să participe la „Cea mai mare lecție din România: Cum deosebim faptele...

Ultimele stiri

Cele mai citite