Pentru orice părinte, confortul și siguranța copilului înseamnă în principal alimentație sănătoasă, îngrijire riguroasă și un somn liniștit și odihnitor.
Sunt capitole extrem de importante de care depinde dezvoltarea armonioasă a copilului, care îi preocupă pe părinți permanent.

Somnul, foarte important pentru creștere

Chiar dacă pentru unii poate părea exagerat, somnul este considerat la fel de important și necesar ca apa și mâncarea.

Specialiștii consideră că fiecare om are nevoie de somn pentru a supraviețui, astfel că activitățile din timpul zilei depind în mare parte de ceea ce se întâmplă în timp ce dormim, când organismul nu doarme, ci lucrează pentru a sprijini funcționarea sănătoasă a creierului și pentru a menține sănătatea fizică.

În cazul copiilor și adolescentilor, somnul susține și sprijină procesul de creștere.

Specialiștii atrag atenția că mediul în care dormim este extrem de important, iar alături de încăpere, pat, saltea și așternuturi, ținuta de somn sau, altfel spus, pijamaua, joacă cu siguranță un rol important pentru calitatea somnului, indiferent de vârstă.

Bumbacul, materialul cel mai indicat

Alegerea pijamalalelor poate fi luată în calcul ca un element important de care depinde calitatea somnului, iar pentru aceasta Karababy propune pentru tine și copilul tău pijamale din bumbac natural.

Bebelusii si copiii ar trebui să beneficieze de pijamale din bumbac 100% deoarece acesta nu produce iritații, asigură confort termic indiferent de sezon, permite pielii să respire și nu stimulează transpirația excesivă, așa cum se întâmplă în caul unor materiale sintetice.

Bumbacul este cel mai plăcut material, iar hăinuțele pentru copii Karababy.ro sunt făcute din bumbac 100% natural.

Iată ce pijamale din bumbac îti propunem:

Alegerea potrivită

Ca în cazul oricărei haine, pijamaua trebuie să aibă mărimea potrivită, să nu fie nici strâmtă, nici prea largă, să fie adecvată sezonului sau temperaturii din camera în care se doarme și să aibă un model cât mai simplu, sigur și dintr-un material cât mai natural, moale și confortabil.

Dacă pentru bebeluși și copiii foarte mici de regulă, primează alegerea pijamalelor tip body, în cazul copiilor cu vârste între 3 și 8 ani, devin mai potrivite pijamalelor cu două piese, adică bluză și pantaloni.

În funcție de temperatura din casă pijamalele pot fi cu mânecă lungă, cu pantaloni lungi sau scurți, mai groase sau mai subțiri, iar alegerea lor se poate face și în funcție de preferințele celor mici.

Poți alege dintr-o gamă variată de pijamale groase sau pijamale cu mânecă lungă pentru nopțile mai friguroase pentru copii mici, fete și băieți: pijamale copii 3-4 ani, pijamale copii 4-5 ani, pijama de bumbac și pijama cu imprimeu.

Fă-i imaginația să zboare copilului tău cu pijama de vară sau pijama cu mânecă scurtă cu model grafic precum desene animate, melange imprimeu pisici, imprimeu floral sau pijama cu imprimeu supereroi.

Atunci când temperatura se schimbă, este bine să fim pregătiți, pentru că anotimpurile se schimbă rapid sau, pur și simplu, ai o casă foarte călduroasă.

De aceea a fost concepută gama Karababy de pijamale copii pentru primavara-toamna.

Iată câteva recomandări de pijamale pentru copii de primăvară-toamnă:

Dacă dorești pentru copil un somn dulce, poți alege, în funcție de anotimp din oferta de pijamale cu mânecă lungă, pijama scurtă, pijama din bumbac, pijama groasă, pijama subțire cu mânecă din bumbac cu model, pijamale vară pentru copii bumbac.

Le găsești pe toate în universul Karababy.ro al pijamalelor pentru copii, alături de multe alte produse precum pantaloni și colanți, pantaloni salopete sau lenjerie intimă pentru bebeluși și copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.