Dr Mihai Craiu închide Spitalul Virtual pentru Copii

Dr. Mihai Craiu, medic primar pdiatrie la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu”, a anunțat că pune capăt proiectului Spitalul Virtual pentru Copii.

De patru ani, medicul a oferit sprijin oamenilor care au avut nevoie prin intermediul paginii de Facebook cu același nume, dar a decis să renunțe la acesta.

Medicul a transmis, printr-un mesaj publicat pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii, că s-a săturat de atacuri.

“Cred că explicațiile nesolicitate nu aduc nici un fel de beneficii, în România. Probabil că trebuia să fac acest efort cu mii de răspunsuri și comentarii, aici în SVC, în toți acești aproape 4 ani. Un efort voluntar (adică neretribuit în nici o formă, nici direct, nici indirect) destinat unei utopii…Nu spun că nu a folosit nimănui… Probabil că unora le-a fost de folos. Sunt câțiva părinți (știu ei care) ce au copiii în viață datorită SVC. Dar sunt și foarte mulți pe care îi irită cele scrise aici și nu au altă soluție mai buna decât ‘producțiile’ suburbane”, a scris medicul.

El le-a mulțumit celor care au apreciat efortul făcut.

“Să înțeleg că este inutilă orice construcție în acest spațiu virtual al Social Media. In afară de ură și frustrare nu există nici o altă consecință care să se repete iar și iar…Am altele mai bune de făcut, la spitalul real… Cu pacienții internați, cu studenții, cu rezidenții”, a mai scris medicul.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *