Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Elevului şi a Studentului, în care afirmă că elevii şi studenţii sunt “garanţia unui viitor mai bun, în care responsabilitatea civică şi asumarea implicării în societate sunt constante ale cetăţeniei active” şi se declară impresionat de modul în care aceştia au reuşit să se adapteze provocărilor generate de pandemia de COVID-19.

“Încep prin a vă ura tuturor un călduros ‘La mulţi ani!’. Voi, elevii şi studenţii, atât de dedicaţi rezolvării problemelor cu care vă confruntaţi în sistemul de educaţie, aveţi toată preţuirea şi aprecierea noastră. Sunteţi garanţia unui viitor mai bun, în care responsabilitatea civică şi asumarea implicării în societate sunt constante ale cetăţeniei active!”, a afirmat preşedintele în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Ligia Deca, la un eveniment organizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi de Consiliul Naţional al Elevilor, potrivit Agerpres.ro.

Şeful statului felicită cele două organizaţii pentru elaborarea celor două rapoarte referitoare la anul şcolar şi universitar 2020 – 2021 privind respectarea prevederilor Codului drepturilor şi obligaţiilor studentului şi implementarea Statutului Elevului la nivel naţional.

“Implicarea voastră este esenţială, nu numai din perspectiva responsabilităţii faţă de propria formare, dar şi din cea a procesului decizional. De-a lungul anilor, aţi dovedit că ştiţi să luptaţi pentru drepturile şi pentru libertăţile voastre, că vă înţelegeţi responsabilităţile, că sunteţi curajoşi, informaţi, ambiţioşi, cu spirit civic şi puternici”, a subliniat Iohannis.

El se declară impresionat de modul în care elevii şi studenţii au reuşit să se adapteze provocărilor acestei grele perioade, care a presupus multe ore de predare online şi a redus interacţiunile directe, în contextul în care pentru tineri socializarea joacă un rol foarte important.

“Ştiu că nu v-a fost deloc uşor, dar este admirabil că aţi înţeles să puneţi pe primul plan siguranţa celor din jur şi aţi învăţat că lucrurile se pot schimba atunci când oamenii sunt uniţi. Exemplul vostru este o veritabilă lecţie de altruism şi generozitate, care arată că generaţiile tinere pot fi responsabile în faţa unor provocări teribile. Îmi doresc să depăşim cât mai rapid această criză sanitară. Avem la îndemână un instrument formidabil, capabil să pună capăt pandemiei de COVID-19, şi acesta este vaccinul”, a evidenţiat preşedintele Iohannis.

Potrivit acestuia, România şi-a asumat, alături de partenerii săi europeni, stimularea dimensiunii “de excelenţă” a învăţământului, a cercetării şi a inovării, promovând, în acelaşi timp, egalitatea de gen, incluziunea şi echitatea, iar afilierea organizaţiilor româneşti la entităţile de reprezentare europene pentru elevi şi studenţi este garanţia implicării în procesul de elaborare a politicilor europene în domeniul educaţiei, cercetării şi tineretului.

“Este esenţial ca împreună să promovăm un învăţământ de calitate pentru toţi elevii şi studenţii, excelenţa în cercetare şi alte valori care să contribuie cu adevărat la îmbunătăţirea sistemului românesc de educaţie. Să fiţi mereu conştienţi de puterea pe care o aveţi şi de faptul că societatea îşi pune speranţele în voi! Sunt bucuros să vă am parteneri în construirea României Educate, o ţară racordată la valorile europene, deschisă inovaţiei şi care îşi protejează şi susţine tinerii. România trebuie să vă ofere oportunităţile de care aveţi nevoie pentru a vă atinge idealurile şi a vă construi cariere remarcabile aici, acasă”, a completat Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.