Corina Atanasiu a primit, marţi, din partea comisiilor parlamentare de specialitate aviz negativ pentru funcţia de ministru al Educaţiei.

S-au înregistrat 10 voturi “pentru”, 17 “împotrivă” şi 11 abţineri.

Atanasiu a declarat că, dacă ar ajunge la Ministerul Educaţiei, primele trei lucruri pe care le-ar avea în vedere “gravitează în jurul pandemiei Covid, pentru că suntem în criză medicală şi ne afectează pe toţi”.

“Pe de o parte, trebuie să colectăm date din sistemul de învăţământ, să vedem ce resurse sunt afectate, câte şcoli sunt închise, câţi copii sunt afectaţi, astfel încât să putem să facem o analiză. Trebuie să evaluăm ce nevoi are sistemul acum în materie de dotări şi bunuri materiale, dar şi în ceea ce ţine de resursele umane, de profesori, sunt foarte mulţi profesori afectaţi. Şi nu în ultimul rând, să pornim programele remediale, să permanentizăm programele remediale, astfel încât să acoperim lacunele de învăţare cu care copiii au venit de anul trecut şi care se accentuează anul acesta, dacă pandemia o să se menţină la aceste procente ridicate”, a subliniat ministrul desemnat.

Ea a precizat că sistemul de învăţământ trebuie reformat până în 2025, pentru că aceste reforme sunt asumate de statul român şi sunt incluse în PNRR.

“Vrem, nu vrem, până în 2025, trebuie să reformăm cu totul sistemul de învăţământ, pentru că aceste reforme sunt asumate şi incluse în PNRR şi fără acest set de reforme, care înseamnă acte normative, înseamnă legi, metodologii, modificări de esenţă în procesele şi structurile sistemului de educaţie, nu vom avea investiţii. Ele sunt asumate de statul român a se întâmpla până la finele anului 2025”, a spus Atanasiu.

Ministrul desemnat la Educaţie a menţionat că depolitizarea învăţământului înseamnă “profesionalizarea managementului şi intrarea pe post cu concursuri reale, autentice, nu oameni puşi din pix”.

“Profesionalizarea, în funcţie de management, în sistemul de învăţământ; în PNRR avem un program de formare pentru managerii şi inspectorii şcolari, obiectivul acesta de investiţii este foarte ambiţios, urmează să fie formaţi 6.176 de manageri şcolari şi 2.924 de poziţii de director adjunct (…), pe o perioadă de un an şi jumătate, pe teme care ţin de leadership, management instituţional, financiar şi resurse umane, administraţie, legislaţie, toate elementele de care are nevoie un manager adevărat, asumat, care să fie capabil să administreze resurse, nu doar să poarte fulare de anumite culori, din patru în patru ani”, a afirmat Atanasiu.

În opinia ei, un profesor ar trebui să aibă un salariu de minimum 2.000 de euro, ţinând cont de munca dificilă şi de mare responsabilitate pe care o desfăşoară.

“Cred că un salariu de profesor nu ar trebui să fie sub 2.000 de euro, ar fi un minimum de respect şi de apreciere pentru nişte oameni care au în faţă o muncă dificilă, şi o muncă de o sensibilitate şi o calitate deosebite. Şi nu în ultimul rând, o mare, mare responsabilitate pe umeri. Într-adevăr, dacă creştem salariile didactice, probabil că vom fi capabili să atragem cei mai buni absolvenţi din universităţile noastre către cariera didactică”, a spus ministrul desemnat.

Cât despre digitalizarea în şcolile unde nu există internet, Atanasiu a avansat soluţia transportării cu microbuze a elevilor dintr-o unitate şcolară în alta.

“În condiţiile în care nu există internet, probabil că o soluţie, acolo unde, geografic vorbind, distanţa permite, copiii pot fi transportaţi cu microbuze dintr-o unitate şcolară în alta sau pot fi făcute sau asigurate reţele provizorii până se găseşte soluţia generală care să acopere toată ţara (…). Există resurse în PNRR pentru a asigura echipamente de calitate. Dacă sunt zone neacoperite de satelit, cred că există soluţii mobile. Dar, repet, acele comunităţi care sunt izolate este puţin probabil să aibă o rată de infectare foarte crescută şi atunci trebuie să vedem, de la caz la caz, dacă este nevoie de acest efort”, a susţinut ministrul desemnat.

Referitor la educaţia sexuală în şcoli, Atanasiu a fost de părere că aceasta ar trebui făcută cu acordul părinţilor.

“Consider că trebuie făcute cu acordul părinţilor, şi dacă părinţii nu vor ca ai lor copii să participe la aceste ore, să aibă posibilitatea, să aibă dreptul să nu participe la aceste ore”, a afirmat Atanasiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.