Restricţiile de circulaţie nu vor viza persoanele vaccinate

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, sâmbătă, că în cazul în care cifrele cazurilor de COVID-19 se înrăutăţesc şi este nevoie de instituirea unor restricţii de circulaţie, acestea nu vor viza persoanele vaccinate, menţionând că doar în ultimă instanţă vor fi afectate şcolile.

“Dacă cifrele se înrăutăţesc, este nevoie să intervenim cu măsuri de prevenţie şi de limitare a răspândirii infecţiei. Ce vrem să facem cu prioritate este să accelerăm campania de vaccinare, pentru că este cea mai eficientă măsură de prevenţie şi de limitare a răspândirii infecţiei şi să ţinem cât de mult putem şcolile deschise, pentru că nu putem să mai avem acele efecte asupra educaţiei copiilor, consecinţe a ceea ce s-a întâmplat anul trecut. Acestea sunt principiile de la care plecăm. Este clar că, în acest context, dacă va fi nevoie să instituim restricţii de circulaţie, ele nu vor viza persoanele vaccinate, în primul rând, şi ca ultimă instanţă vor fi afectate şcolile. Vom discuta”, a afirmat Mihăilă, întrebată dacă vor fi impuse restricţii la malluri în weekend pentru cei care nu vor avea certificate de vaccinare, testare sau trecere prin boală.

Ministrul Sănătăţii a participat sâmbătă la reuniunea Comitetului Politic al USR PLUS în care au fost prezentate candidaturile la preşedinţia formaţiunii şi pentru componenţa Biroului Naţional.

Share Button


SUSȚINE PROIECTUL KIDSNEWS.RO!

.


CITEȘTE ȘI:
 
  • Elevii cu simptome au acces restricționat în școală 14 zile, dacă părinții nu vor testare
  •  
  • Teatrul Nottara lansează un nou proiect pentru liceeni
  •  
  • Mâncarea pentru bebeluși este extrem de periculoasă
  •    

    Să ne mai și delectăm, cu drăgălășeniile celor mici

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *