Baletul „FRUMOASA ȘI BESTIA”, adaptare după Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve, o poveste nemuritoare, transpusă în pași de dans într-un mod original și sensibil de coregraful Valentin Stoica, revine weekend-ul acesta pe scena TEATRULUI MUZICAL AMBASADORII. Două reprezentații sunt programate sâmbătă, 10 iulie, de la ora 18:00 și duminică, 11 iulie, de la ora 11:00, la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor din București.

Timp de 60 de minute, spectatorii de toate vârstele sunt invitați într-o călătorie fantastică. Pe scenă prinde contur povestea unei tinere sclipitoare, plină de personalitate, care, prin bogăția ei sufletească, reușeste să vadă dincolo de aparențe și, astfel, să dezlege o veche vrajă, menită să-i fie lecție unui tânăr prinț superficial și plin de sine.

“Elementul de noutate în abordarea poveștii este asocierea acesteia cu basmul românesc, unde se întâlnesc situații similare, iar planul real și cel suprareal se contopesc, dând naștere unei bogate fantezii”, după cum declară regizorul spectacolului.

„FRUMOASA ȘI BESTIA” este un spectacol cu și despre iubire, în care umorul și jocul vă vor umple inimile de veselie. Vă așteptăm cu drag, să râdem și să trăim împreună dimensiunile iubirii care vindecă și unește sufletele!

Durata spectacolului: 1 h
Recomandare vârstă: 3+

Din distribuția spectacolului fac parte balerinii: Alis Gheorghe (Frumoasa), Daniel Goliță (Bestia), Doru Farmazon (Gaston), Ana Mihai (Cățelul, Bețivul), Alexandru Mălăeru (Ceasornicul), Octavian Iuga (Sfeșnicul), Natalia Dragomir (Ceainicul, Cârciumăreasa), Monica Andreea Cosma (Pămătuful), Carmen Mărgărit (Cuierul), Silvia Ionașcu (Ceșcuța), Remus Tegzeș (Țăranul, Dulapul), acompaniați de Grupul Vocal „Ludovic Spiess”, compus din soliștii: Andreea Bucur Blidariu, Octavian Ene, Bogdan Șerban, Silviu Alexandru Mihăilă, Camelia Cuzub, Sergiu Neamțu, Ioana Iordănescu, Jennifer Dumitrașcu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.