Consiliul Naţional Elevilor cere creşterea finanţării pentru cabinetele de medicină şcolară

Consiliul Naţional al Elevilor susţine că este necesară creşterea finanţării pentru cabinetele de medicină şcolară şi suplimentarea numărului de posturi pentru personalul specializat în situaţia în care măsura testării rapide anti-COVID-19 va fi implementată în şcoli, scrie Agerpres.ro.

“Capacitatea cabinetelor şcolare din cadrul unităţilor de învăţământ de a realiza teste rapide este una semnificativ scăzută, dat fiind faptul că multe dintre cadrele medicale şcolare (medici şi asistenţi) sunt, la momentul de faţă, detaşate de către Direcţiile de sănătate publică în diferite instituţii. În plus, chiar dacă toate aceste cadre medicale s-ar afla în şcoli la momentul începerii celui de-al doilea semestru, numărul acestora nu este nici pe departe suficient. La momentul de faţă, există 4.904 cadre medicale (1.302 medici şi 3.602 asistenţi medicali) arondate la peste 18.000 de unităţi de învăţământ preuniversitar”, a transmis marţi organizaţia, printr-un comunicat de presă.

În opinia Consiliului Naţional al Elevilor, ţinând cont de apariţia mai multor cazuri de infectare cu noua tulpină a SARS-CoV-2 este necesară, de asemenea, secvenţierea tuturor testelor pozitive înregistrate în rândul elevilor şi cadrelor didactice, pentru a limita, pe cât posibil, răspândirea virusului.

Reprezentanţii elevilor atrag atenţia, totodată, asupra necesităţii verificării conformităţii măştilor de protecţie sanitară destinate unităţilor de învăţământ, în condiţiile în care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a emis mai multe alerte privind punerea pe piaţă a unor produse neconforme, care pot pune în pericol sănătatea utilizatorilor acestora.

Consiliul Naţional al Elevilor solicită şi realizarea de către Inspectoratele şcolare judeţene a unei situaţii privind unităţile de învăţământ care nu dispun de autorizaţie sanitară şi sprijinirea acestora pentru a o obţinere.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni că ministerul nu are competenţe pentru testare şi vaccinare, dar va susţine testarea elevilor pentru COVID-19.

“Testarea elevilor este un proiect ce ţine de domeniul Sănătăţii, este un proiect al Ministerului Sănătăţii, pe care noi cei din Ministerul Educaţiei îl susţinem cu toată forţa, dar forţa noastră este scăzută. (…) Nu avem competenţe pentru testare şi vaccinare în Ministerul Educaţiei”, a explicat Cîmpeanu.

Share Button

SUSȚINE PROIECTUL KIDSNEWS.RO!

.


CITEȘTE ȘI:
 
  • Elevii cu simptome au acces restricționat în școală 14 zile, dacă părinții nu vor testare
  •  
  • Teatrul Nottara lansează un nou proiect pentru liceeni
  •  
  • Mâncarea pentru bebeluși este extrem de periculoasă
  •    

    Să ne mai și delectăm, cu drăgălășeniile celor mici

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *