Cursurile în şcolile din Bucureşti rămân în scenariul roşu de funcţionare. Restricțiile se mențin pentru următoarele 14 zile |

Cursurile în şcolile din Bucureşti rămân în scenariul roşu de funcţionare. Restricțiile se mențin pentru următoarele 14 zile

Share Button

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, în şedinţa de luni, ca pentru unităţile de învăţământ preuniversitar, cursurile să se desfăşoare în continuare online, cele faţă în faţă fiind suspendate.

Instituția Prefectului- Municipiul București anunță că luni, 2 octombrie, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, a hotărât, având în vedere că rata de incidență cumulată, calculată la 14 zile, a îmbolnăvirilor cu SARS CoV-2 nu a scăzut sub valoarea de 3/1000 locuitori, la data de 02.11.2020 înregistrându-se incidența de 3,91/1.000 de locuitori, să se mențină pentru următoarele 14 zile, începând cu ora 00:00 a zilei de 03.11.2020 până la ora 24:00 a zilei de 16.11.2020 următoarele măsuri:
– obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;
– interzicerea organizării și desfășurării activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte;
– interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;
– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
– interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
– suspendarea temporă a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ, aplicându-se scenariul 3 (participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții on-line).
Menționăm că, regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art.64 – 70 din Legea nr.55/2020.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, în unanimitate, a apreciat că nu este oportun și că nu se impune instituirea de noi restricții la nivelul municipiului București, cadrul normativ existent în vigoare, și avem în vedere H.G. nr. 856/2020, reglementând optim măsurile care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

S-a considerat că se impune o mai atentă urmărire a respectării restricțiilor impuse prin actele normative incidente, reiterate și indivizualizate la nivelul municipiului București prin hotărârile precedente ale Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

În ședința Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă de astăzi, 02.11.2020, s-a insistat pe dispunerea, de îndată, a măsurilor în vederea aplicării prevederilor imperative ale art. 11 cuprinse în Anexa 3 la H.G. nr. 856/2020.

Norma mai sus invocată prevede că, în condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) și alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, ale celor stabilite prin Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, prin Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, pentru toate instituțiile și operatorii economici publici sau privați, se instituie obligația analizării modului de desfășurare a activității și organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu.

Prin măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc se prevede că, în situația în care nu se poate desfășura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu și în vederea evitării aglomerării transportului public, instituțiile și operatorii economici publici și privați organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

La nivelul Instituției Prefectului – Municipiul București, s-a stabilit măsura ca funcționarii instituției să înceapă programul de lucru, din data de 03.11.2020, de la ora 07.00, respectiv de la ora 09.00.

Referitor la intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a transmiterii virusului SARS-CoV-2 la nivel local, măsuri care să permită gestionarea situației la parametri adecvați nivelului de infectare înregistrat, precum și pentru o reacție rapidă, pentru ca autoritățile publice să intervină eficient și cu mijloace adecvate, în cadrul ședinței, Primarul General al Capitalei și primarii Sectoarelor Municipiului București au convenit ca, administratorii publici ai piețelor agroalimentare, publice și private, să instituie fluxuri de acces, astfel încât, zonele de intrare în piețele agroalimentare să fie separate de zonele de ieșire. Administratorii vor stabili măsuri prin care va fi asigurat un flux de persoane optim care să conducă la respectarea distanței sociale recomandate, de minim 1,5 metri între cumpărători, dar și între cumpărători și comercianți.

Instituția Prefectului- Municipiul București aduce la cunoștința tuturor bucureștenilor faptul că toate măsurile restrictive prelungite prin Hotărârea adoptată astăzi, în ședința extraordinară a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, nu vizează limitarea libertăților și drepturilor acestora, ci sunt menite să îi apere și să îi protejeze.

”De asemenea, asigurăm pe toți bucureștenii că structurile de ordine și siguranță publică care acționează pe raza municipiului București și veghează la respectarea, cu strictețe, a măsurilor instituite, au rolul de a veni în ajutorul cetățenilor, în a-i sprijini și ajuta să perceapă și să conștientizeze importanța respectării normelor legale în vigoare și, doar atunci când acestea sunt încălcate, cu vădită rea- credință, să acționeze în limite legale, aplicând măsuri sancționatorii”, se mai arată în informarea PRefecturii București.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *