Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) pledează pentru reducerea taxelor de şcolarizare în condiţiile desfăşurării activităţii didactice în sistemul online şi solicită universităţilor să prezinte clar mecanismele prin care se stabileşte cuantumul acestora.

”Începerea noului an universitar și identificarea tendinței de a decide realizarea activităților didactice exclusiv în mediul online pentru unele programe de studiu atrage atenția asupra taxelor de școlarizare și justificarea cuantumului acestora. În contextul în care activitatea didactică se va desfășura în sistem online și implicit a modificării costurilor specifice programului, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită universităților să prezinte clar studenților mecanismele prin care se stabilesc taxele de studiu, fundamentarea acestora pentru noul an universitar prin raportare la taxa stabilită pentru primul semestru și reducerea taxelor de școlarizare unde se impune conform fundamentării, pornind de la modificarea ponderii și a tipurilor de costuri specifice programului”, anunță ANOSR.

Potrivit sursei citate, în învățământul superior românesc universitățile pot admite la studii peste locurile finanțate de la bugetul de stat studenții care acceptă să suporte cheltuielile de școlarizare din resurse proprii, iar taxa de școlarizare aferentă se stabilește la nivel de Senat universitar în funcție de costurile specifice școlarizării.

Totuși, conform OMECTS nr. 3666/2012 privind aprobarea Codului drepturilor și obligațiilor studentului (CDOS), art. 15, „Studenții au dreptul de a cunoaște mecanismele prin care se stabilesc taxele de studiu” și inerent modul în care se fundamentează acestea. Odată cu schimbarea bruscă a situației de fapt, se impune stabilirea taxei de studiu în raport cu noua realitate, întrucât taxa identificată de universitate ca fiind adecvată programului de studii în raport cu costurile aferente (astfel cum prevede Ordonanța de urgență nr. 133/2000 privind ı̂nvățământul universitar și postuniversitar de stat cu taxă, peste locurile finanțate de la bugetul de stat la art. 3), cât și evaluarea studentului asupra raportului dintre taxă și serviciile oferite au suferit modificări din momentul luării deciziei.

În contextul activităților didactice realizate integral online studenții nu mai beneficiază de baza materială oferită de universitate, începând cu serviciile bibliotecilor universitare, sălile de studiu, materiale pentru laborator și până la bazele sportive. Totodată, se reduc considerabil costurile universităților aferente cheltuielilor cu regia, cheltuielilor de întreţinere şi gospodărie.

“Reducerea taxei de şcolarizare în contextul educaţiei online trebuie privită însă şi din perspectiva dificultăţilor financiare ale studenţilor ale căror familii sunt afectate financiar de criza economică generată de pandemie. Sprijinirea acestora reprezintă un punct cheie în combaterea fenomenului de abandon universitar prezent de mult timp în spaţiul învăţământului superior şi accentuat de criza economică”, arată ANOSR.

Alianţa atrage atenţia că “un eşec al instituţiilor de învăţământ superior de a răspunde corespunzător solicitărilor contextului pandemic în toată complexitatea sa ar determina pierderi semnificative pentru societate în ansamblul său”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.