UNICEF intensifică sprijinul acordat în 145 de țări pentru educația copiilor, în contextul închiderii majorității școlilor din lume din cauza COVID-19 |

UNICEF intensifică sprijinul acordat în 145 de țări pentru educația copiilor, în contextul închiderii majorității școlilor din lume din cauza COVID-19

În condițiile în care închiderea școlilor la nivel național perturbă educația a peste 80% dintre elevii din întreaga lume, UNICEF a anunțat că va crește substanțial sprijinul acordat tuturor țărilor pentru a ajuta copiii să continue să învețe, menținând totodată siguranța școlilor.

„În majoritatea țărilor din lume, școlile s-au închis. Este o situație nemaiîntâlnită și, dacă nu acționăm împreună acum pentru a proteja educația copiilor, societățile și economiile vor resimți consecințele acestei situații la mult timp după ce vom fi învins COVID-19. În comunitățile cele mai vulnerabile, impactul va afecta generații la rând”, a afirmat Robert Jenkins, Coordonator global al programelor de educație în cadrul UNICEF.

„Conform lecțiilor învățate după închiderea școlilor ca răspuns la epidemia de Ebola, cu cât stau mai mult copiii departe de școală, cu atât șansele ca aceștia să se reîntoarcă în clase sunt mai mici. Oferirea unor alternative de studiu copiilor și, în acest mod, restabilirea unei rutine constituie elemente critice ale răspunsului nostru”, a spus Jenkins.

Pentru a frâna perturbarea educației copiilor și a le oferi posibilitatea de a continua să învețe în siguranță, UNICEF a alocat fonduri suplimentare menite să accelereze demersurile realizate împreună cu guvernele și partenerii în peste 145 de țări cu venituri mici și medii. Alocarea globală inițială de 13 milioane de dolari – din care aproape 9 milioane de dolari reprezintă contribuția Parteneriatului Global pentru Educație – va avea un efect catalizator prin susținerea guvernelor naționale și a unei multitudini de parteneri din domeniul educației în fiecare țară, în vederea elaborării unor planuri care să asigure un răspuns rapid la nivelul întregului sistem.

Inițiativa va permite țărilor să pregătească programe de învățare alternativă în cazul închiderii școlilor și va ajuta școlile să mențină siguranța copiilor și a comunităților lor prin oferirea unor informații vitale referitoare la spălatul mâinilor și alte reguli de igienă. Fondurile vor contribui și la sprijinirea sănătății mintale a copiilor, precum și la prevenirea stigmatizării și a discriminării prin încurajarea elevilor să evite stereotipurile în discuțiile legate de virus.

În toate cele 145 de țări, UNICEF va colabora cu partenerii săi pentru:

1. Sprijinirea planurilor de intervenție în situații de criză ale guvernelor, inclusiv acordarea de asistență tehnică, analiza rapidă a riscurilor, colectarea datelor și planificarea procesului de redeschidere a școlilor.
2. Sprijinirea planificării și implementării unor activități școlare sigure și comunicarea riscurilor, inclusiv traducerea, tipărirea, diseminarea și implementarea ghidurilor pentru siguranța școlilor; dotarea școlilor cu truse de igienă și diseminarea informațiilor critice pentru prevenirea bolii; instruirea cadrelor didactice și a îngrijitorilor cu privire la sprijinul psihosocial și sprijinul în domeniul sănătății mintale disponibil lor și elevilor.
3. Asigurarea continuității educației și a accesului la programe de învățare la distanță, inclusiv conceperea și pregătirea unor programe alternative de educație prin intermediul mijloacelor online, al radioului și al televiziunii.
4. Intensificarea diseminării cunoștințelor și dezvoltarea capacității pentru răspunsul actual și pandemiile viitoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *