AVON România anunță că donează 1,7 tone de produse de igienă personală (săpunuri lichide și geluri de duș) pentru centrele de carantină din București, alăturându-se astfel eforturilor de limitare a efectelor COVID-19 în România.
De asemenea, compania va contribui și cu o donație în bani pentru achiziția testelor de confirmare a virusului COVID-19, care vor merge către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Sf Parascheva Iași.

“Sprijinim eforturile locale de gestionare a situației actuale și contribuim cât se poate de rapid cu produse de îngrijire care să ajute la păstrarea igienei personale, acolo unde este cea mai mare nevoie de ele: în centrele de carantină și în spitale. Credem că în astfel de momente este vital să ne ascultăm nevoile și să ajutăm la acoperirea lor. Colaborarea dintre companii, instituții și societatea civilă este mai importantă ca oricând.”, a declarat Andreea Moldovan, General Manager SEE AVON.

Donațiile companiei se derulează prin intermediul Fundației Prețuiește Viața, fondată de Andreea Marin, care a lansat vineri, 13 martie, o campanie de identificare a nevoilor sistemului sanitar în contextul epidemiei de COVID-19 și de acoperire a acestora cu sprijinul societății civile și al companiilor private.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.