Ministrul Muncii a cerut amânarea termenului de intrare în vigoare a Legii privind dublarea alocaţiilor până la 1 august |

Ministrul Muncii a cerut amânarea termenului de intrare în vigoare a Legii privind dublarea alocaţiilor până la 1 august

Share Button

Premierul a anunţat că alocaţiile se vor dubla de la 1 august 2020.

Guvernul a introdus, pe ordinea de zi a şedinţei de joi, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se prorogă până la 1 august termenul de intrare în vigoare a Legii privind dublarea alocaţiei pentru copii.
”Vom creşte alocaţiile cu siguranţă la rectificarea bugetară”, a spus premierul.

Introducerea ordonanţei de urgenţă a fost introdusă pe ordinea de zi suplimentară la solicitarea ministrului Muncii, Violeta Alexandru, care a precizat că legea a fost aprobată ulterior promulgării bugetului de stat pe 2020 şi nu sunt prevăzute resurse financiare.

”Propunerea e de a introduce ordonanţa de urgenţă pe ordinea de zi cu propunerea ca termenul să se proroge până la 1 august”, a mai spus Alexandru.

Solicitarea Violetei Alexandru a fost aprobată de premierul Ludovic Orban.

”Pentru a face lumină trebuie să spunem câteva lucruri foarte simple. Din 2008 creşterile alocaţiilor au fost realizate la iniţiativa PNL. Apariţia intempestivă acestui proiect ne-a creat o problemă foarte mare. Aici trebuie să ştiţi că efortul bugetar necesar pentru a a susţine o nouă dublare este de peste 6 miliarde, asta în condiţiile în care bugetul trebuie să facă faţă creşterilor pensiilor şi salariilor conform legilor aflate în vigoare. Sigur că ne dorim şi vom creşte alocaţiile. Practic, noi şi dacă am vrea, nu putem să facem acest lucru, pentru că intrarea în vigoare e ulterioară întrării în viogoare a bugetului. Avem posibilitatea de a face rectificarea bugetară numai după data de 1 iulie. Este imposibil de aplicat acum acest proiect de lege care poartă marca demagogiei şi populismului specifică PSD. Aprob introducerea pe ordinea de zi. Vom creşte alocaţiile cu siguranţă la rectificarea bugetară”, a spus, la rândul său, premierul Ludovic Orban.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *