Compania Amazon a renunțat să facă apel la o sentință ce o face răspunzătoare pentru achizițiile efectuate de copii prin intermediul aplicațiilor instalate pe tabletele sale și va rambursa, astfel, 70 de milioane de dolari consumatorilor americani.

Consumatorii afectați de practicile Amazon pot fi acum compensați pentru aceste cheltuieli pe care nu le așteptau și pe care nu le-au autorizat.

Federal Trade Commission (FTC), ale cărei misiuni principale includ și protecția consumatorilor,  a reglat deja pe cale amiabilă în trecut cazuri similare cu Apple și Google, argumentând că absența parolelor a permis copiilor să facă achiziții în cadrul aplicațiilor (accesorii, ajutor pentru a accede la un nivel superior sau pentru a obține vieți suplimentare într-un joc etc.), fără cunoștința părinților.

Aceste achiziții se pot ridica la sume importante.

Gigantul american de retail nu a comentat imediat cu privire la decizia de a renunța la recurs. FTC a declarat că Amazon va anunța în curând detaliile rambursărilor sale.