Politistii ilfoveni ii invata pe elevi cum sa se fereasca de criminalitatea informaticaPoliția Româna organizează in luna octombrie evenimentul ”Luna Cybersecurity”, care constă în derularea unor activități informativ-preventive destinate protecției minorilor, în domeniul criminalității informatice, informeaza Promptmedia.ro.

Prevenirea infracțiunilor circumscrise crimei organizate, îndeosebi în rândul minorilor, reprezintă una din prioritățile Poliției Române. În acest sens, polițiștii de prevenirea a criminalității din Ilfov desfășoară activități informativ – preventive în unitățile de învățământ de pe raza județului cu scopul informării elevilor cu privire la criminalitatea informatică, traficul de persoane și consumul de droguri.

Polițiștii au discutat joi cu aproximativ 200 de elevi, din două unități școlare din Măgurele și Popești, abordând teme precum siguranța pe rețelele de socializare, prevenirea pornografiei infantile, respectarea drepturilor de autor și comerțul electronic.

În perioada următoare polițiștii se vor afla în permanență în unitățile de învățământ, desfășurând acest gen de activități.