Noul Consiliu National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare si-a ales conducerea | |

Noul Consiliu National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare si-a ales conducerea

Share Button

Noul Consiliu National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare si-a ales conducerea Academicianul Viorel Barbu a fost ales presedinte al Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), în timp ce în funcţia de vicepreşedinte au fost aleşi Marius Andruh (Universitatea din Bucureşti), Mircea Dan Bob (Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca) şi Dan Floricău (Universitatea Politehnica din Bucureşti).

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educatiei, la invitaţia ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), numit prin ordinul de ministru nr. 4.106/10.06.2016, s-a întâlnit joi, 16 iunie, în prima şedinţă de lucru.

Întâlnirea a avut ca obiectiv alegerea conducerii şi discuţii asupra regulamentului de organizare şi funcţionare al CNATDCU, precum şi asupra problemelor curente.

Tot prin votul membrilor Consiliului General, Valentina Sandu-Dediu (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti) a fost desemnată secretar general al CNATDCU.

Noul CNATDCU şi-a preluat atribuţiile şi a agreat modalitatea de lucru în cadrul Consiliului general, urmând ca şi comisiile de specialitate să-şi înceapă activitatea, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin ordinul de ministru nr. 3.482/2016.

Share Button